Interviu Maxim Goriunov, filosof rus: „Putin şi 86% din cetăţenii ruşi se consideră imperiu”

Maxim Goriunov, publicist, blogger rus. FOTO: Arhiva personală

Maxim Goriunov, absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii de Stat din Moscova „M. V. Lomonosov”, profesor la această facultate, publicist, blogger, a oferit un interviu pentru Adevărul Moldova în care a declarat că ruşii, de fapt, au uitat demult despre existenţa Moldovei, că ei cu greu îşi închipuie în ce loc pe hartă se află Transnistria, însă sunt indignaţi că aceste teritorii nu sunt controlate de ei.

Stimate domnule Goriunov, cum aţi reacţiona dacă Putin şi-ar schimba brusc atitudinea şi ar întoarce Ucrainei ceea ce îi aparţine, Republicii Moldova - Transnistria, jurnaliştilor - libertarea de exprimare, ar oferi şanse partidelor de a participa la alegeri etc.?

În cazul în care Putin într-adevăr va face brusc acest pas, trebuie să se întâmple, ceea ce spun economiştii, o îmbunătăţire semnificativă a nivelului de trai al ruşilor - debirocratizare, o justiţie mai bună, o slăbire a presiunilor asupra business-ului, o diminuare a isteriei în mass-media. Din alt punct de vedere, ruşii ar putea califica acest fapt drept o ruşine naţională. De la începutul evenimentelor din Ucraina, ruşii trăiesc mental într-un imperiu de tipul celui din secolul XIX şi au o atitudine foarte bolnăvicioasă faţă de problemele teritoriale. Ruşii nu-şi amintesc de existenţa Transnistriei, dar nici de Moldova. Ruşii, să fim sinceri, văd Berlinul, Parisul, Londra, New-Yorkul. Statele ce se află între acestea, pur şi simplu nu le observă. Aceste state, pur şi simplu, nu există.

Acum, în 2015, ei cred că sunt în război cu SUA şi, prin urmare, reacţionează extrem de sensibil la acţiunile guvernului, în care exisă măcar o umbră de concesie. Ruşii nu cunosc unde se află Transnistria şi cu greu îşi dau seama în ce parte a lumii se află oraşul Chişinău. Însă vestea că ei nu se mai află acolo, că o bucată de teritoriu nu este controlat de ei, ci de altcineva, în primul rând de nemernicii de americani, care, este cunoscut, se supun reginei Angliei, iar aceasta - sioniştilor, este o informaţie ce le provoacă un acut sentiment de indignare. Să  cedezi pământurile moldoveneşti sioniştilor şi englezilor este o crimă împotriva lui Dumnezeu, un păcat odios. Misiunea Rusiei în această lume fără Dumnezeu, pre-apocaliptică, este să păstreze ultimul bastion al adevăratei spiritualităţi ortodoxe, al harului divin. Dacă Putin va face un pas înapoi, porţile iadului vor face un pas înainte. Cum să nu fii indigant în această situaţie? Fiind un popor aducător de Dumnezeu, ruşii scuipă pe comodităţile pământeşti, pe care le promite Europa. Să ardă de vii, ca rascolnicii, care se incendiau în numele credinţei adevărate le-ar prinde  mai bine şi le-ar fi mai plăcut. În mod special, vor fi indignaţi patrioţii profesionişti - revenirea Rusiei la acel program liberal de transformare a societăţii, înseamnă pentru ei o reducere drastică a comenzilor de stat pentru entuziasmul patriotic.

Nemulţumirile ruşilor vor fi susţinute de frica jurnaliştilor faţă de şomaj. Aceştia sunt convinşi că nu se vor putea angaja în mass-media normale. Prin urmare, trezirea bruscă a conducerii va conduce spre o demenţă a cetăţenilor. Când se va spulbera această demenţă? Dacă aceasta nu a putut să dispară timp de 25 de ani de la căderea Uniunii Sovietice, în ciuda tuturor criticilor şi deconspirărilor, trebuie să ne pricopsim cu multă răbdare.

Cine acum are nevoie mai mult de conflictul din Ucraina - Putin sau cei 86% de cetăţeni ruşi care îl susţin pe liderul lor? Ucraina, ca o ameninţare externă, se pare că îi uneşte pe ruşi.

Cei 86% şi Putin sunt una şi aceeaşi. Ambii au nevoie de noile/vechile teritorii. De ce? Nu există conţinut economic în aceste achiziţii, acest punct de vedere a fost exprimat de economişti. Rămâne un sens pur idoelogic - să ia pământul pentru a putea să se simtă importanţi. Cei 86% şi Putin se văd ca ceva măreţ, un imperiu. Ei cred că sunt poporul învingător, poporul norocos. Aceasta este identitatea lor. Pentru a nu deveni perdanţi în propriii lor ochi, ei sunt nevoiţi să facă ceea ce fac. Ei se simt mai confortabil cu sancţiuni şi cu Crimeea, decât fără acestea.

E posibilă o revoluţie în Rusia?

O revoluţie în Rusia cel mai probabil nu va avea loc în viitorul apropiat. Iritarea din cauza sancţiunilor se concentrează spre direcţia Ucrainei şi a SUA. Acest model va fi funcţional până va începe o creştere economică.

Mulţi moldoveni încă merg la Moscova ca să muncească, ca într-o capitală a imperiului.  Sunt naţionaliştii ruşi o ameninţare pentru migranţi?

Naţionaliştii ruşi reprezintă un spaţiu mediatic special care există din contul emigranţilor.  Emigranţii îi sperie pe ruşii simpli, pentru că ruşii nu pot să trăiască înconjuraţi de oameni ce se deosebesc de ei prin limbă şi cultură. Frica creează o cerere pentru un anumit tip de mass-media şi aici apar naţionaliştii ruşi. Ei au grijă de temerile, anxietăţile, fanteziile sumbre ale ruşilor, care se întemeiază pe lipsa de experienţă în comunicarea cu persoane ce diferă de ei. Naţionaliştii ruşi nu posedă niciun fel de putere adevărată, nici economică, nici politică, nici socială. Naţionaliştii nu sunt nici partid, nici organizaţie. Este literatură de consum, Pulp Fiction, jurnalism galben cu propriul mod de abordare, retorică, structură a subiectului. În general, naţionalismul rus, aşa cum este el acum, dar şi cum a fost dintotdeauna, poate fi predat la cursurile de creative wiriting, pe care îl înveţi în 2-3 luni, aşa cum reporterii ziarelor de bulevard  învaţă să scrie titluri de scandal şi să caute subiecte trash despre violenţa în familie sau, de exemplu, droguri. A existat o temere că naţionaliştii îi vor aduce pe cetăţeni la o stare atât de tensionantă, încât aceştia vor face un pogrom. Nu s-a întâmplat nimic de acest gen. Dacă vom compara miliardele de litere scrise de naţionalişti în ultimii douăzeci şi cinci de ani cu numărul de conflicte etnice, vom obţine o cifră infimă. Faţă de naţionalismul rus trebuie să luăm o abordare ca faţă de presa de bulevard cu cronicile ei criminale, scandalurile din viaţa divelor pop şi aşa mai departe.

Cum vedeţi relaţia dintre literatură şi filosofie?

Filosofia, în opinia mea, nu este o ramură a ştiinţei şi nici un gen literar aparte. Filosofia este calitatea textului: dacă textul este cu adevărat bun şi ţinteşte în sufletul cititorului, dacă cititorul reciteşte de mai multe ori textul şi îl transformă într-un fel de reper pentru viaţa lui interioară, înseamnă că acest text este filosofic pentru cititor. Nu poţi pur şi simplu să te aşezi şi să scrii un text filosofic. Poţi să adaugi o sumedenie de cuantificatori universali, dar nu ai garanţia că acest text va răspunde la întrebările cuiva despre cum este construită viaţa. Autorul creează ca un scriitor, fără a cunoaşte dacă ceea ce va ieşi va dobândi statutul de text filosofic. Din acest punct de vedere, filosofie poate fi orice bucată de cultură - un fragment din film, un vers dintr-un poem, o pictură, o cărămidă de şapte sute de pagini. Dacă acesta răspunde la întrebările blestemate, dacă sunt oameni care rezolvă dificultăţile de ordin intern cu ajutorul acestui obiect concret, înseamnă că acest obiect este filosofie.