Le putem spune tinerilor că am îmbătrânit?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
filimon germania

Termenul de societate civilă este mai mult fantomatic pentru tinerii din ziua de azi care nu consideră că ai nevoie să branduieşti ceva ce ar trebui să fie firesc şi să curgă natural. Pentru ei este cât se poate de normal să existe în grupuri şi să activeze în reţele, fie ele virtuale sau fizice.

Noi suntem cei care am uitat ce este normalul în ziua de azi şi refuzăm cu încrâncenare miştreţoasă faptul că lumea se schimbă constant. Acceptăm doar ideea ca lumea s-a schimbat şi că avem nevoie de o adaptare confortabilă, de faţadă, la noua configuraţie a lumii. Mai pe scurt, ochii noştri se simt bine cu ochelarii de ieri.  

Fantoma copilăriei mele: ”Câtă carte mai poţi să înveţi?”

Uităm de multe ori că: ”Lumea e aşa cum e/Şi ca dânsa suntem noi!”. Reducem educaţia la forma ei metisată, comunistă, respectiv la: ”cele 12 clase”, ”a învăţa carte” şi ne reeducăm forţat când gândim că am învăţat destulă carte, ce rost mai are să citim atâta când sunt atâtea de făcut şi de muncit. Probabil vă gândiţi că acestea sunt reminişcienţe ale trecutului şi locul lor este într-un muzeu al memoriei coelctive şi nu în articolul unui autor ce face parte din generaţia *89. Din pacate, surogate şi fiice vitrege ale acestei gândiri supravieţuiesc şi astăzi. Este de datoria noastră să transformăm aceste fantome în figuri de ceară care să se regăsească într-un loc bine meritat al unui muzeu mental.

Dragii mei, dincolo de nori sunt tinerii!

De multe ori denumirea de societate civilă induce ideea de tineri. Într-un fel ciudat potenţialul acestei microsocietăţi este legat ombilicat de potenţialul tinerilor de a schimba lumea în care ne aflăm. Cu cât înaintăm în vârstă acest ideal scade în intensitate şi cinismul ia locul entuziasmului. Această formă empirică de pesimism nu face decât să îngheţe capacitatea noastră de a modela lumea şi nu în ultimul rând de a visa. Sunt constient de faptul că viziunea actuală post-modernă asupra lucrurilor tinde să minimizeze cât mai mult potenţialul şi rolul nostru în dinamica şi evoluţia societăţii, dar acest lucru nu trebuie să ne împiedice să ne întrebăm ce e dincolo de nori şi chiar după.  

Dacă nu reuşim să ieşim din această paradigmă mereu ne vom confrunta cu ideea că societatea civilă nu este decât o umbră a politicului sau o extensie a lui. În acest fel, societatea civilă devine un termen artificial creat pentru a descrie o microsocietate a unor interese private, clandestine şi separate de cerinţele unui public sau a populaţiei. Asta înţeleg tinerii când le cerem entuziasmul şi creativitatea şi în schimb le oferim poveşti despre schimbare şi nu vesti despre schimbare. Le cerem imperativ sau nu să fie schimbarea pe care o dorim noi în România şi îi abandonăm tranziţiei atunci când aceştia se revoltă sau ne refuză politicos.

Până la urmă ce facem: Le spunem tinerilor că am îmbătrânit sau asteptăm să ne treacă(binemeritat) pe linie moartă? Bineînţeles, totul gândit şi învăluit de cheia conflictului intergeneraţional şi nu de cel genocidal, aşa cum mulţi bătrâni se repezesc să afirme că: ”Dacă tineretul ar avea puterea ne-ar omorâ nu altceva!”...

   

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite