Grădiniţa din Zamciogi, renovată cu fonduri româneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Grădiniţa din satul Zamciogi, raionul Străşeni, a fost renovată cu fonduri româneşti. A fost schimbat acoperişul, faţada instituţiei şi a fost montat gardul. Bucătăria şi spălătoria au fost utilate cu tehnica necesară. Pe terenul de joacă au fost instalate leagăne şi tobogane, iar curtea a fost pavata, transmite IPN.

„După realizarea unor asemenea proiecte, îmi dau seama că investiţia Guvernului României este una eficientă. Suntem convinşi că banii alocaţi vor produce roade, părinţii şi copiii dumneavoastră vor fi fericiţi”, a declarat Daniel Ioniţă, ambasadorul României la Chişinău, la ceremonia de inaugurare a instituţiei după finalizarea lucrărilor de reparaţie.

Vasile Bâtca, ministrul agriculturii, dezvoltării regionale şi mediului, a spus că instituţia a fost reparată capital pentru prima dată după zeci de ani de la darea în exploatare a imobilului. „Este o grădiniţă care corespunde cerinţelor europene. Aici va fi oferită o educaţie sănătoasă, într-un mediu creativ şi interesant. Copiii vor putea comunica cu semenii lor într-o ambianţă mai frumoasă”, a spus Vasile Bâtca.

Fondul de Investiţii Sociale din Moldova, organizaţia care gestionează un grant românesc destinat reparaţiilor grădiniţelor, menţionează într-un comunicat de presă că pentru lucrările de renovare din Zamciogi s-au alocat 1,3 milioane de lei: 1,1 milioane de lei sunt din grantul oferit de Guvernul României, iar 200 de mii de lei este contribuţia localităţii.

Grădiniţa este deschisă din 1965. Actualmente este frecventată de 68 de copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite