FOTO Circa 200 de oameni au mers în marşul de comemorare a 74 de ani de la ocuparea Basarabiei de către armata sovietică
0
Marşul a pornit de la ora 11.00 din faţa Academiei de Ştiinţe, pe bulevardul Ştefan cel Mare, până la Scuarul Europei, unde are loc un concert cu cântece patriotice.
Aproximativ 200 de oameni înarmaţi cu drapele tricolore şi steaguri ale Uniunii Europene au pornit la ora 11.00 într-un marş comemorativ cu ocazia împlinirii a 74 de ani de când Basarabia a fost ocupată de armata sovietică, ca o consecinţă a Pactului Ribbentrop-Molotov.
Manifestanţii au început marşul de la Academia de Ştiinţe a Moldovei, prin Piaţa Marii Adunări Naţionale, iar de-acolo spre Scuarul Europei, unde susţin un miting de comemorare a victimelor ocupaţiei sovietice. Totodată în cadrul acestui miting va fi citită o scrisoare deschisă adresată de membrii Consiliului Unirii preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.
”Pentru românii de pretutindeni astăzi e o zi de doliu. E o mare durere că în 1940 Imperiul Rus a ocupat o parte din teritoriul României. Mergem în marş, liniştiţi, să ajungem până la Scuarul Europei, unde vrem să ne exprimăm nemulţumirea că ocupaţia continuă şi e vădită pentru toată lumea. Asta deşi ne dorim libertatea totală şi reîntregirea cu România”, a declarat Valeriu Cuculescu, un inginer în vârstă de 56 de ani, care participă la marş.
”Comemorăm marşul tristeţii pentru că data de 28 iunie e o pagină neagră în istoria Basarabiei”, a menţionat şi Maria Voloşciuc, o pensionară din Chişinău.
”Chiar dacă ieri a fost semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, nu putem sărbători, fiindcă încă n-am scăpat de consecinţele pactului Ribbentrop-Molotov. Încă sunt numeroase vehicule media care trâmbiţează propaganda pro-imperială rusă. Mergem într-un marş paşnic, în tăcere, cu drapelele în bernă, iar după miting facem un concert cu cântece patriotice”, a precizat co-preşedintele Consiliului Unirii, locotenent-colonelul în rezeră Anatolie Caraman.








