Doi tineri din Comrat au fost condamnaţi pentru pregătirea de atentate teroriste pe teritoriul Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procuratura Generală anunţă despre primele sentinţe de condamnare în cazul tinerilor, reţinuţi la finele lunii iunie curent, pentru pregătirea acţiunilor de destabilizare a ordinii în stat.

Pe banca acuzaţilor au compărut doi tineri din raionul Comrat. Aceştia sunt învinuiţi că au acordat suport serviciilor secrete străine în scop terorist şi au pregătit organizarea unei formaţiuni paramilitare ilegale, relevă IPN.

Procurorii au demonstrat vinovăţia celor doi inculpaţi, iar Judecătoria Comrat i-a condamnat la câte 5 ani de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de 5 ani. Prin aceeaşi sentinţă, inculpaţii au fost privaţi de dreptul de a activa în domeniul circuitului de arme pe o perioadă de 5 ani.

Fiind audiaţi, cei doi inculpaţi şi-au recunoscut vina, au colaborat cu organul de anchetă,  au divulgat numele complicilor şi alte detalii relevante şi au solicitat aplicarea în privinţa lor a unor pedepse mai blânde. Investigaţiile pe cazul respectiv au început  la finele lunii iunie curent, când Procuratura Generală, în comun cu Serviciul de Informaţii şi Securitate, au reţinut patru persoane bănuite de pregătirea unor cetăţeni ai Republicii Moldova pentru desfăşurarea de activităţi cu caracter subversiv şi anticonstituţional, ce ar putea dauna securităţii de stat şi integrităţii teritoriale a ţării.

La această etapă, urmărirea penală în privinţa altor doi complici ai inculpaţilor se află în faza de finalizare,iar în scurt timp urmează şi ei să fie deferiţi justiţiei.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite