Coraportor APCE: Regiunea transnistreană plăteşte scump nerecunoaşterea sa internaţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Învăţământ şi propagandă în Transnistria. Copiii

Coraportorul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru Moldova, Egidijus Vareikis, susţine că uneori politica nu este foarte ieftină, iar costul nerecunoaşterii regiunii transnistrene este 5% din PIB.

În opinia sa, ar fi mai bine pentru această parte a Moldovei să nu risipească aceşti bani. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, oficialul a spus că admite că „o soluţie pentru Transnistria poate fi găsită nu într-un an, ci într-o săptămână”, dar că pentru asta e nevoie de bunăvoinţa Moscovei”, transmite IPN.

„Nu există, din păcate, o bunăvoinţă pentru dialog şi pentru stabilirea unui plan care să conducă spre o soluţie. Conflictul transnistrean este unic. Dacă e să îl comparăm cu celelalte conflicte îngheţate, de la Nagorno-Karabach la Osetia de Sud, vedem că în Transnistria nu există o linie a frontului. Da, există acei pacificatori, forţe de menţinere a păcii, dar se poate călători cu uşurinţă peste aşa numita graniţă de pe o parte a râului pe cealaltă, către Chişinău. Se poate spune că este un conflict îngheţat…paşnic, iar oamenii s-au obişnuit să trăiască aşa”, a notat oficialul.

Egidijus Vareikis a declarat că este vorba despre un conflict paşnic, dar care nu este legal, este vorba despre o regiune nerecunoscută de comunitatea internaţională. Potrivit lui, transnistrenii sunt conştienţi de asta şi încearcă să inventeze o nouă istorie. „Recent am citit o aşa numită istorie scrisă de transnistreni, potrivit căreia regiunea nu a fost niciodată parte a Moldovei, ci, dimpotrivă, Moldova s-a alipit Transnistriei în anii 40. Sigur, poate fi un exerciţiu academic interesant, dar trebuie să ne raportăm şi să acceptăm realitatea. Însă această situaţie este foarte costisitoare pentru Moldova”, susţine co-raportorul APCE.

În opinia sa, costul nerecunoaşterii regiunii este 5% din PIB şi acesta este preţul pe care cei din regiunea transnistreană trebuie să îl plătească. Şi cine plăteşte – cei care lucrează şi care generează afaceri şi valoare adăugată. Potrivit lui, uneori politica nu este foarte ieftină, şi ar fi mai bine pentru această parte a Moldovei să nu risipească aceşti bani. Dar asta este deocamdată decizia lor politică.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite