Combinatul Aroma, cel mai mare producător de divinuri din Republica Moldova, ar putea fi vândut pe bucăţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Divinurile Aroma au fost premiate la mai multe concursuri internaţionale. FOTO: Dumitru Goncear
Divinurile Aroma au fost premiate la mai multe concursuri internaţionale. FOTO: Dumitru Goncear

Zece ani în urmă combinatul de divinuri Aroma era cel mai mare producător de divinuri şi de băuturi alcoolice din ţară. Embargoul impus de Rusia şi greşelile de management au adus întreprinderea la insolvenţă.

La 115 ani de la fondare, societatea Aroma din Chişinău, unul dintre cei mai celebri producători de divin din Republica Moldova, a intrat oficial în procedură de insolvabilitate. Decizia a fost adoptată la 1 aprilie de Curtea de Apel, după ce unul dintre creditori, Victoriabank, a depus o cerere în acest sens. 

Administrator şi pază nouă 

Instanţa a desemnat în calitate de administrator al procedurii de insolvabilitate întreprinderea individuală „Timotin Veaceslav“, iar conducerea companiei a fost înlăturată. Decizia mai prevede punerea sub sechestru a bunurilor combinatului şi suspendarea urmării silite a acestora. Administratorul a trecut destul de operativ la acţiune, înlăturând şi paza de stat, pe care a înlocuit-o cu firma GCC Securitate.

„Acum efectuăm cu forţele proprii şi ale creditorilor inventarierea activelor pentru a putea prezenta la 27 mai un raport instanţei în şedinţa de validare a creanţelor“, ne-a explicat Veaceslav Timotin, administratorul procesului de insolvabilitate. Chiar ieri în beciurile întreprinderii Aroma de pe strada Bucuriei 20, a lucrat o comisie de inventariere a activelor. În acelaşi timp, Adunarea generală extraordinară a acţionarilor Aroma a decis la 11 aprilie atacarea cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie a deciziei instanţei de apel.

5,5 lei pentru un litru de Ambasador 

Ion Sula, şeful Direcţiei generale politici de dezvoltare sectorială de la Ministerul Agriculturii şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al întreprinderii, susţine că instanţa nu a luat în consideraţie mai multe din argumentele aduse de reprezentantul statului (care deţine 100% din acţiuni).

„Fostul administrator Andrei Cazacu, desemnat de instanţă încă în octombrie 2012, a prezentat Curţii de Apel un raport în care susţine că datoriile întreprinderii depăşesc nu doar capacitatea de plată a acesteia, ci şi valoarea activelor, ceea ce nu este adevărat. Întreprinderea dispune de active, costul de piaţă al cărora, conform estimărilor noastre, este de circa un miliard de lei, în condiţiile în care datoriile se cifrează la 240 milioane de lei“, a declarat Ion Sula.

Oficialul a adus şi argumente. „În evidenţa contabilă, cupajul divinului Ambasador, cu o vechime de 40 de ani, este înregistrat cu un cost de 55,4 lei pentru un decalitru (10 litri n.r.). În realitate preţul de vânzare de la fabrică este de 49.000 de lei pentru un decalitru, iar îmbuteliat ajunge la 7.000 de lei pentru o sticlă de 0,7 litri. Astfel, doar rezervele de Ambasador de la Aroma au o valoare de 35 de milioane de lei, în timp ce în bilanţul contabil al întreprinderii apare cifra de 39.532 de lei. Adică de 885 de ori mai puţin“, a explicat preşedintele Consiliului de Administraţie. Dacă s-ar vinde îmbuteliat, apoi ar fi o diferenţă de preţ de 1.800 de ori. Oficialul a mai menţionat că unele acţiuni ale fostului administrator au dus la blocarea vânzărilor şi la ratarea unor venituri de 15 milioane de lei.

Nu este exclusă vânzarea pe bucăţi 

Vădit deprimat de situaţie, Hristofor Vornicoglo, director general al combinatului Aroma, nu exclude şi o posibilă vânzare pe bucăţi a întreprinderii şi enumără factorii ce au adus la o asemenea situaţie. „Embargoul impus de Rusia la exporturile de băuturi alcoolice ne-au lăsat fără piaţă de desfacere. Mai mult de 90% din exporturi se duceau încolo. Când după doi ani şi ceva au fost ridicate restricţiile piaţa era deja pierdută. Fără vânzări întreprinderea nu a fost în stare să ramburseze mai multe credite luate de la bănci. Am negociat mai multe restructurări şi am încercat să găsim noi pieţe de desfacere, dar coniacul, mai ales cel scump, este un produs ce se vinde mai lent“, a explicat Vornicoglo.

Economistul Viorel Chivriga, spune că la mijloc ar putea fi şi o falimentare intenţionată.

„Schema este una deja cunoscută şi a fost aplicată şi în cazul a altor companii. Întreprinderea a fost administrată astfel încât să fie înglodată în datorii, ca apoi să poată fi preluată. S-a ajuns la această situaţie şi ca urmare a implicării unor factori de decizie, inclusiv din cadrul Guvernului“, crede Viorel Chivriga. 

Datorii de circa 240 de milioane de lei  

Societatea Aroma are de rambursat datorii de 240 milioane de lei. Cele mai mari sunt faţă de Banca de Economii, circa 95 de milioane, după care urmează Victoriabank, cu circa 38 de milioane de lei, şi Fincombank, cu aproape 30 de milioane de lei. Mai sunt şi câţiva creditori mai mici, care au pretenţii de circa 90 de milioane de lei. Pentru a putea rambursa în cinci ani datoriile, întreprinderea ar trebui să-şi majoreze de cel puţin cinci ori vânzările.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite