Urgenţele stomatologice şi serviciile pentru copii vor fi decontate de Casa de Asigurări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce de la 1 aprilie 2013 stomatologii au fost scoşi din relaţia cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, fapt ce a avut drept consecinţă directă imposibilitatea pacienţilor de a mai beneficia de servicii gratuite, nici măcar în cazul copiilor, din 2014 lucrurile par să revină la o oarecare normalitate.

Potrivit preşedintelui Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Sălaj, Marius Tăutu, din 2014 stomatologia reintră în relaţii contractuale cu Casa, urmând a fi decontate, însă, numai anumite tipuri de servicii . "Vor fi decontate serviciile de urgenţă şi cele pentru copii. Sumele nu vor fi mari. Cel mai probabil, vor fi similare celor de dinainte de 1 aprilie, adică de aproximativ 1.000 de lei pe lună pentru fiecare medic stomatolog ce va semna contract cu noi", a explicat preşedintele.

Marius Tăutu a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că sumele destinate contractării în sistemul românesc de sănătate de anul viitor vor înregistra creşteri semnificative pe aproape toate domeniile.Cea mai mare creştere se va înregistra la îngrijirile la domiciliu, pentru care vor fi alocate sume cu 235 la sută mai mari decât în acest an. Urmează investigaţiile paraclinice, cu o creştere de 99 la sută, şi stomatologia, cu o creştere de 62 la sută, ceea ce, însă, nu este foarte relevantă întrucât anul acesta finanţarea a fost extrem de redusă, fiind alocaţi bani doar pentru primul trimestru.

Despre anul ce se încheie, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate a spus că a fost unul bun din punctul de vedere al asigurării finanţării pentru funcţionarea sistemului sanitar. Nu s-au mai înregistrat liste de aşteptare pentru programele de sănătate, pentru medicamentele gratuite sau compensate finanţarea a fost continuă şi s-au plătit şi facturile restante, iar spitalele din judeţ nu au acumulat datorii. Dr. Tăutu a admis, totuşi, că au fost şi câteva probleme. "Nu am reuşit să lichidăm listele de aşteptare la dispozitivele medicale. Deşi ne-am propus, nu am reuşit să avem servicii de îngrijire paleativă. Probabil, Spitalul din Crasna va solicita la contractare servicii paleative, reuşind să specializeze un medic şi să asigure un anumit număr de paturi. De asemenea, o problemă este şi faptul că la Centrul de recuperare, îngrijire şi tratament "Acasă" avem liste de aşteptare foarte lungi",  a exemplificat medicul.

 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite