Un portmoneu plin cu bani pierdut de o femeie într-o benzinărie a fost recuperat şi dat proprietarei
0
Un portmoneu plin cu bani a fost recuperat de poliţiştii sălăjeni şi restituit proprietarei, o femeie din Botoşani, după ce aceasta şi-l pierduse într-o benzinărie din Sălaj.
Potrivit informaţiilor primite de la Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, luni, 18 ianuarie, la ora 22.37, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Ileanda au fost sesizaţi de o femeie din judeţul Botoşani despre faptul că, în timp ce se afla în staţia Peco din Ileanda, şi-a pierdut portmoneul, în care avea suma de 1.400 euro, 400 lei şi documentele de identitate.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti, marţi, 19 ianuarie, portmoneul împreună cu banii şi documentele de identitate a fost găsit la un adolescent, în vârstă de 18 ani, din localitate. Toate bunurile au fost recuperate şi restituite femeii.
Vă mai recomandăm: