Torţionarul Alexandru Vişinescu, unul dintre „călăii” Seniorului Corneliu Coposu, trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii

Corneliu Coposu a fost umilit chiar şi după căderea comunismului de torţionarul Alexandru Vişinescu Foto: Mediafax

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările împotriva torţionarului Alexandru Vişinescu, dispunând trimiterea acestuia în judecată sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii. Cercetarea torţionarului s-a făcut în urma unei sesizări formulate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

Printre victimele torţionarului se numără şi Seniorul Corneliu Coposu, Vişinescu fiind directorul închisorii de la Râmnicu Sărat în perioada de detenţie a liderului ţărănist acolo. În „Convorbiri cu Vartan Arachelian“, Corneliu Coposu povestea cum, după ’90, l-a întâlnit pe o stradă din Bucureşti pe Vişinescu. Coposu povesteşte că Vişinescu „era civil şi avea o figură de individ prosper“. Seniorul nu l-a recunoscut, motiv pentrucare Vişinescu a avut incredibilul tupeu să-l apostrofeze: „Nu se poate, domnule Coposu, ca eu, care am avut atâţia deţinuţi, să vă recunosc, iar dumneavoastră, care aţi avut un singur director...“.  

„L-am întrebat pe Vişinescu cum se descurca, se pensionase, avea o pensie de 6.000 de lei, o ducea foarte bine, se îngrijea de nepoţi. Da, n-am avut nici cel mai mic sentiment de repulsie faţă de el, pentru că am socotit că omul acesta, cu inconştienţa care îl caracteriza, a socotit că-şi face datoria faţă de partid şi faţă de stat, prin atitudinea lui de torţionar; dictase împotriva mea o serie de pedepse,care puteau determina moartea mea în puşcărie“, i-a povestit Seniorul lui VartanArachelian.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 1956-1963, inculpatul, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic. Astfel, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate. Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţiile de detenţie inumane, relele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi erau tot atâtea acţiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate.

Principalele categorii de deţinuţi aflate în penitenciar, aşa cum reiese chiar dintr-o notă a inculpatului adresată Consiliului Securităţii Statului din anul 1967, erau: foşti conducători în guvernele burghezo-moşiereşti şi în conducerile P.N.Ţ. şi P.N.L.;  foşti conducători ai diverselor organizaţii subversive; foste cadre de conducere după 23 August 1944; foste cadre M.A.I. după 23 August 1944; foşti conducători ai diverselor secte religioase; alte cazuri mai izolate.

Condiţiile de viaţă din Penitenciarul Râmnicu Sărat, aşa cum reies din documente şi au fost descrise şi de foştii deţinuţi, au creat premisele apariţiei unor afecţiuni deosebit de grave, soldate în câteva cazuri cu decesul, probând natura abuzivă şi tratamentul neglijent aplicat de comandantul închisorii, lt. col. (r) Vişinescu Alexandru.

 Regimul impus nu asigura sub nicio formă condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea 10 ani. Decesul deţinuţilor survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceştia erau torturaţi fizic şi psihic.

Până în prezent, din documentele studiate a fost identificat un număr de 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în timpul mandatului lui Vişinescu Alexandru.

De menţionat este şi faptul că regulamentele în materia condiţiilor de detenţie ce erau în vigoare în acea perioadă alcătuiau doar premisele organizării regimului de exterminare în penitenciare şi colonii de muncă, sau îl îmbrăcau într-o formă oficială, în timp ce măsurile concrete luate pentru anihilarea deţinuţilor politici erau lăsate în grija comandanţilor de penitenciare şi doar amendate prin ordine şi recomandări neoficiale venite pe linie de partid.

Practic, organizarea şi funcţionarea regimului de exterminare, neputând fi reglementate prin acte oficiale, depindeau de eficacitatea şi inventivitatea comandanţilor de penitenciare, dar şi de obedienţa acestora şi fidelitatea arătată faţă de partid.

Repartizarea la conducerea penitenciarelor se făcea şi prin raportare la calitatea deţinuţilor politici şi interesul Partidului pentru eliminarea lor rapidă. Se remarcă faptul că în cadrul Penitenciarului Râmnicu Sărat erau încarcerate preponderent personalităţi ale vieţii politice, lideri ai partidelor istorice, fapt ce a determinat necesitatea numirii unui comandant de penitenciar experimentat în reeducare şi de încredere. Aşa se explică duritatea extremă a comandantului Alexandru Vişinescu şi rezultatele tulburătoare obţinute în procesul de exterminare pus la punct de acesta.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Bucureşti.

Citeşte şi EXCLUSIV Stenograma secretă a lui Coposu despre spălarea de creier de la Piteşti: „Pe un popă îl puneau să facă liturghie cu pişat“