Se ascut cuţitele. Măcelari din trei ţări se întrec la Concursul internaţional de tăierea porcului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concursul a ajuns la a cincea ediţie FOTO Adevărul
Concursul a ajuns la a cincea ediţie FOTO Adevărul

Tradiţionalul concurs de tăiere a porcului a ajuns la a cincea ediţie şi va reuni nu doar măcelari români, ci şi specialişti din Slovacia şi Ungaria.

Curtea Căminului Cultural din comuna sălăjeană Nuşflalău se va transforma, sâmbătă, 26 ianuarie, pentru al cincilea an consecutiv, într-un abator în aer liber, cu ocazia unei noi ediţii a Concursului de tăierea porcului. La întrecere s-au înscris mai multe echipe formate din zeci de măcelari şi bucătari amatori din România, Slovenia şi Ungaria, care îşi vor etala priceperea în ceea ce priveşte sacrificarea guiţătorilor şi prepararea de mâncăruri gustoase din carne de porc.

Evenimentul va începe la ora 7.30, pentru ca o jumătate de oră mai târziu să fie programată înjunghierea râtanilor. Un juriu de specialitatea va urmări îndeaproape intervenţiile fiecărei echipe, punctând nu doar îndemânarea, ci şi rapiditatea concurenţilor. Juriul va nota şi modul în care se derulează celelalte probe, respectiv pârlirea porcului, curăţarea şi tranşarea, dar şi bucatele tradiţionale pregătite de fiecare echipă în parte, de la friptura măcelarului, la mâncărurile tradiţionale cu varză murată, caltaboş şi cârnaţ.

Concursul este organizat de către Primăria Nuşfalău şi are ca scop promovarea tradiţiilor şi a bucătăriei locale.

Mai puteţi citi:

Istoria sarmalei la români. Cum a ajuns preparatul alimentar patentat de turci să fie ridicat la rang de mâncare naţională

VIDEO Preparat neobişnuit la un festival gastronomic din România. Ceafă de porc prăjită pe eşapamentul motocicletei

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite