Pericolul ascuns în spatele gustului delicios al afumăturilor. Boala teribilă ce-i ameninţă pe consumatorii înrăiţi

Pericolul ascuns în spatele gustului delicios al afumăturilor. Boala teribilă ce-i ameninţă pe consumatorii înrăiţi

Afumarea are dezavantaje, dar şi avantaje FOTO Alina Pop

Cu toate că afumarea este o metodă de conservare a alimentelor, în special a cărnii, validată în timp, astăzi se consideră că produsele afumate pot constitui factori de risc în apariţia cancerelor digestive, în special a celor gastrice şi de colon.

Gustul bun al mezelurilor afumate, în special al celor tradiţionale, făcute în casă, reprezintă motivul pentru care tot mai multă lume consumă astfel de produse. Dacă în trecut, când afumare şi, implicit, sărarea, erau singurele metode de conservare a cărnii, acestea nu puneau probleme importante de sănătate, azi, când aceste produse sunt mult mai disponibile decât atunci (carnea se consuma, de regulă, doar în zilele de sărbătoare) şi mult mai consumate, se pune problema unor consecinţe grave asupra organismului uman.

”Pe de-o parte, organismul este expus la cantităţi nedorit de mari de sare. Pe de altă parte, afumarea în sine presupune un aport de hidrocarburi aromatice, cunoscute ca gudroane, care sunt substanţe ale căror potenţial cancerigen este binecunoscut şi dovedit”, explică Marius Călinici, medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, cu specializare şi în interne.

Medicul atrage, însă, atenţia că de aici şi până a considera că oricine mănâncă afumători se va îmbolnăvi de cancer este o cale foarte lungă. ”Da, se poate spune că sporeşte riscurile de a face cancer de tub digestiv, în special gastric şi de colon. Dar cancerul nu este o boală provocată de o singură cauză”, explică el.

Secretul - moderaţia

La fel ca şi cu alte alimente, medicul Mariu Călinici recomandă moderaţia în consumul afumăturilor - fie că ne referim la carne, fie la brânzeturi - ca metodă de evitare a riscurilor. În plus, nutriţionistul spune că nu este bine ca astfel de alimente să fie incluse în meniul copiilor mai mici de 10 ani şi nici în cel al adulţilor cu probleme hepato-biliare.

De asemenea, medicul spune că substanţele nocive din fumul cu care se conservă carnea şi brânzeturile ajung să se impregneze mai mult atunci când fumul folosit este unul cald. ”Afumarea cu fum rece este mult mai recomandată”, spune el.

Avantajele afumăturilor pentru sănătate

Afumăturile nu prezintă numai riscuri pentru sănătate, ci şi beneficii. ”Creşte acţiunea antioxidantă, îmbogăţeşte aroma produselor, le reduce conţinutul bacterian, modifică favorabil culoarea şi suculenţa”, enumeră medicul.

Vă mai recomandăm:

Excesul de curăţenie care ne îmbolnăveşte. Cum ne facem singuri rău crezând că ne protejăm împotriva bolilor

Adevărul despre bicarbonatul de sodiu. Beneficiile, dar şi riscurile fatale ale prafului din bucătărie considerat medicament universal

Secretele alimentaţiei sănătoase şi cât trebuie să mâncăm ca să evităm bombele calorice. Nutriţioniştii explică ce conţine un meniu sănătos

Cinci semne care îţi spun că faci accident vascular cerebral. Simptomele care trebuie să te trimită la spital

Zece semne că faci infarct. Simptomele care îţi pot salva viaţa

citeste totul despre: