Ordonanţa traseismului politic agită spiritele în Sălaj. Lucian Bode: ”Suntem informaţi de faptul că anumiţi emisari ai PSD contactează aleşi locali ai PDL şi PNL”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ordonanţa care le dă aleşilor locali posibilitatea să se mute la un alt partid fără a-şi pierde mandatul, adoptată joi de Guvernul Ponta, este considerată de liderii ACL Sălaj drept ”un act de prostituţie politică fără precedent în istoria democratică a României”. Aceştia acuză, deja, presiuni asupra aleşilor PNL şi PDL.

Într-o conferinţă de presă susţinută de Lucian Bode, preşedintele PDL Sălaj, şi Radu Căpîlnaşiu, preşedintele PNL Sălaj, cei doi şi-au exprimat opoziţia faţă de măsura luată de guvernanţi. ”Asistăm la un act de prostituţie politică, fără precedent in istoria democratică a României. O mizerie bolşevică prin care se încearcă cumpărarea la bucată a aleşilor locali care şi-au permis să nu se subordoneze partidului stat, PSD”, a declarat Lucian Bode. El susţine că, prin această ordonanţă, Ponta şi Dragnea vor să ştie exact cui alocă fonduri guvernamentale pentru a-i susţine în alegerile prezidenţiale, în vederea fraudării acestora. Bode a dat ca exemplu recentele alocări de fonduri pentru Sălaj, prin PNDL, program administrat de ministerul lui Dragnea. ”Din cei aproximativ 20.000.000 lei alocaţi de Dragnea, aproximativ 5.000.000 de lei merg la obiective aparţinând Consiliului Judeţean Sălaj (discutabile ca prioritizare), iar restul de 15.000.000 lei sunt repartizate după o matematică pe care doar PSD Sălaj şi dl Tiberiu Marc o înţeleg: 1.100.000 la PDL, 1.700.000 la PNL (din care 1.100.000 la Creaca!?!), împreună reprezentând aproximativ 18% din suma totală alocată judeţului Sălaj, iar restul de 82% (13.200.000) sunt alocaţi primarilor PSD şi UDMR”, precizează preşedintele PD Sălaj, adăugând că PDL şi PNL reprezintă la nivelul administraţiei locale peste jumătate din populaţia judeţului.


Referitor la ordonanţă, Bode anunţă că ACL ”va uza de toate pârghiile legale disponibile pentru a stopa partidul lui Ponta să deţină puterea absolută. Astfel, pe lângă măsurile procedurale legale pentru a ataca ordonanţa (în Justiţie, la Avocatul Poporului şi la CCR – dacă devine lege), ACL va informa Comisia de la Veneţia cu privire la derapajele de la normele statului de drept ale PSD şi ale Guvernului Ponta. ACL a atenţionat ambasadele statelor UE şi ambasada SUA asupra pericolului fraudării alegerilor prezidenţiale de către PSD.”


ACL acuză presiuni din partea PSD


Lucian Bode a declarat, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă că are informaţii despre faptul că aleşi locali ai PDL şi PNL au fost, deja, contactaţi de ”emisari ai PSD”. ”Suntem informaţi de faptul că anumiţi emisari ai PSD contactează aleşi locali ai PDL şi PNL. Dacă cei de la PSD Sălaj vor pune presiune pe aleşii locali să-i forţeze, să-i şantajeze, să treacă la PSD, personal îi asigur că liniştea politică în care le place să băltească de mulţi ani de zile va lua sfârşit”, avertizează Bode.


Ordonanţă cu dedicaţie pentru PMP şi PLR

capilnasiu


Radu Cãpîlnaşiu a anunţat cã ACL va depune plângeri penale şi în cazul ordinelor de ministru care vor aloca fonduri primarilor care ar migra la alte partide. Liderul PNL Sãlaj a mai adãugat şi cã ”Alianţa Creştin-Liberalã considerã cã este inadmisibil sã oferi o derogare de la legea care interzice traseismul politic doar pentru cã PMP şi Elena Udrea sau Cãlin Popescu Tãriceanu au nevoie de primari în campania electoralã. De asemenea, nu putem să nu remarcăm reacţia slabă a liderilor PMP la această măsură pregătită de Guvernul Ponta, ceea ce reprezintă o nouă dovadă a blatului prin care Victor Ponta şi urmaşa politică a lui Traian Băsescu, Elena Udrea, se ajută şi se susţin reciproc”, spune Căpîlnaşiu.



 

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite