Nu e păcăleală: veniturile unei categorii de bugetari cresc de la 1 aprilie cu peste 700 de lei net

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Invocând o ordonanţă apărută la mijlocul acestei luni, Primăria Municipiului Zalău ar urma să aprobe, săptămâna viitoare, acordarea normei de hrană întregului personal al Poliţiei Locale, alţii decât poliţiştii locali, întrucât aceştia din urmă primesc, deja, acest supliment de venit încă de la 1 ianuarie.

Potrivit unui proiect de hotărâre ce va fi supus aprobării consilierilor locali în şedinţa de miercuri, 1 aprilie, întreg personalul Poliţiei Locale Zalău ar urma să primească, începând cu aceeaşi zi, normă de hrană. Cererea în acest sens vine de la conducerea Poliţiei Locale după ce Guvernul a emis în 13 martie o ordonanţă de urgenţă (nr.2) care prevede că ”autorităţile publice locale pot acorda, în limita bugetului aprobat, norma de hrană personalului poliţiei locale”. Prevederile anterioare stipulau că acest venit suplimentar se poate acorda doar ”funcţionarilor publici care ocupă funcţii publice specifice de poliţist local”.
Suma pe care ar urma să o primească, dacă hotărârea va fi adoptată, angajaţii ”civili” ai Poliţiei Locale Zalău este de 24 de lei pe zi calendaristică, adică peste 700 de lei pe lună - alocaţie valorică neimpozabilă.


Poliţiştii locali beneficiază de această alocaţie încă de la 1 ianuarie.

Vă mai recomandăm:

FOTO Jaf armat la o bancă. Autorii, prinşi de poliţişti (EXERCIŢIU)

FOTO Poliţiştii au schimbat pistolul cu lingura de lemn

Un bărbat s-a aruncat de la etajul 9 după ce a fost prins de poliţişti beat la volan


 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite