Eveniment religios de suflet la Şimleu Silvaniei. Anul Sfânt al Milostivirii, inaugurat în prezenţa unui reprezentant al Vaticanului
0Excelenţa sa Piero Marini, Arhiepiscop al Bisericii Romano – Catolice şi maestru de ceremonii în timpul pontificatului Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea şi al Papei Benedict al XVI-lea, a participat duminică, 13 decembrie, la Şimleu Silvaniei, la un eveniment de suflet pentru comunitatea catolică din România.
Anul Sfânt al Milostivirii a fost inaugurat, în Sălaj, prin celebrarea Sfintei Liturghii la Biserica “Sfânta Treime” din Şimleu Silvaniei duminică, 13 decembrie 2015 la orele 10.00.Potrivit informaţiilor primite de la părintele Cristian Borz, parohul greco-catolic din Bădăcin, la eveniment a participat şi Excelenţa sa Piero Marini, Arhiepiscop al Bisericii Romano – Catolice şi maestru de ceremonii în timpul pontificatului Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea şi al Papei Benedict al XVI-lea, împreună cu Preasfinţia Sa, Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea şi un sobor de preoţi.
Ceremonia a început cu întâmpinarea a celor doi ierarhi la orele 9.30, cu pâine şi vin, apoi a urmat ceremonia de deschidere a “Porţii Sfinte”, s-a celebrat Sfânta Liturghie la care credincioşii prezenţi au ascultat cuvântul de învăţătură al Arhiepiscopului Piero Marini.
Înaltul Ierarh a explicat semnificaţia deschiderii unei Porţi Sfinte după îndemnul Papei Francis:„De fiecare dată când ieşim de acasă şi ne îndreptăm spre biserică exprimăm această imagine a vieţii creştine. Astăzi s-a deschis pentru noi Poarta Milostivirii care este Isus Hristos. Şi El a intrat în lume printr-o poartă, adică prin Preacurata Fecioară Maria, care adesea este reprezentată în misterul Bunei Vestiri pe uşa principală a iconostasului, tocmai pentru a arăta acest mister. Noi, discipolii lui Isus Hristos, de fiecare dată când intrăm pe uşa bisericii noastre trebuie ”să descoperim, cum spune Sfântul Părinte, Papa Francisc, profunzimea îndurării lui Dumnezeu Tatăl care ne aşteaptă pe toţi, şi vine înaintea noastră, a fiecăruia… Trecerea prin Poarta Sfântă să ne facă părtaşi şi participanţi la acest mister de iubire, de îndurare a lui Dumnezeu. Să abandonăm orice formă de frică şi de teamă, pentru că aceste trăiri nu îi sunt caracteristice celui iubit; să trăim, însă, ancoraţi în bucuria harului care ne este oferit şi care transformă totul”. (Omilia din 8 decembrie 2015). O dată ce am intrat pe poartă, înaintăm de fiecare dată împreună cu Domnul nostru Isus Hristos către altar, locul morţii şi al învierii Sale. O dată intraţi în biserică, Domnul ne vorbeşte prin proclamarea Sfintelor Scripturi, Domnul ne adresează cuvântul Său.”
Evenimentul s-a încheiat cu o mică agapă oferita celor prezenţi de către credincioşii parohiei din Şimleu.
Vă mai recomandăm: