De ce pun copiii multe întrebări şi cum le răspundem când suntem întrebaţi despre moarte sau despre sex: sfaturile specialiştilor
0De la vârsta de doi - trei ani (unii chiar şi mai repede), copiii devin veritabile ”automate” de pus întrebări. Psihologii avertizează că de modul în care adulţii răspund la aceste întrebări depinde nu numai dezvoltarea psihică a copilului respectiv, dar şi relaţia dintre acesta şi adulţi, în special dintre copil şi părinţi.
Uneori amuzante, alteori agasante, întrebările pe care copiii încep să le pună aproape imediat după ce învaţă să vorbească, sunt pe cât de normale, pe atât de necesare în dezvoltarea lor.
”Întrebările vin, în primul rând, din curiozitate, şi apar mai intens în momentul în care copiii ies din mediul lor de siguranţă, de acasă,în principiu pe la doi ani, iar la trei ani este puseul întrebărilor - cum, de ce. Încep să vadă locuri noi, oameni noi, îşi fac prieteni şi se dezvoltă cognitiv foarte mult”, explică psihologul Lavinia Chichişan.
Potrivit acesteia, copilul întreabă pentru a primi un răspuns concret şi, de cele mai multe ori, va repeta întrebarea până va înţelege bine răspunsul, dar şi pentru a se asigura că primeşte acest răspuns de fiecare dată.
”În momentul în care pune o întrebare, copilul este pregătit pentru orice răspuns. De obicei, adultul este cel care nu este pregătit, mai ales în cazul întrebărilor care ne pun în încurcătură: de ce mor oamenii? de ce este cerul albastru? de ce este iarba verde?”, precizează psihologul.
Spunem adevărul sau... nuanţăm?
Psihologul spune că, indiferent de cât de delicată este întrebarea, răspunsul trebuie dat şi el trebuie să fie cât mai sincer şi adevărat. ”Dacă noi, ca părinţi, nu le răspundem, ei o să caute răspunsul în altă parte şi o să-şi ia informaţiile uneori eronate. Spre exemplu, la întrebarea ”De ce mor oamenii?”, pusă frecvent la vârste foarte fragede, nu este bine să facem comparaţii, de exemplu să spunem că este ca şi când ai dormi. Am avut un caz concret la o grădiniţă, cu o fetiţă căreia mămica i-a spus asta: că oamenii arată ca şi când dorm. Ne-am dat seama târziu de ce îi era frică să doarmă - avea coşmaruri - şi de ce nu voia ca mama şi tata să doarmă, ca nu cumva să moară. Cel mai bine - să le spunem concret: au plecat şi nu se mai întorc, dar sunt în cer să pot trăi în amintirea noastră”, explică ea, precizând că, în ciuda temerilor părinţilor, copiii sunt pregătiţi pentru astfel de răspunsuri.
Întrebările vin ca şi suport pentru dezvoltarea lor, nu doar ca şi un efect al curiozităţii lor. ”Prin punerea de întrebări şi prin primirea răspunsurilor, copiii îşi dezvoltă stima de sine, văd în părinţi aliaţi de încredere dacă aceştia răspund întrebărilor”, spune psihologul.
Uneori, întrebările poartă şi mesaje ascunse. Potrivit Laviniei Chichişan, dacă un copil este preocupat de copiii abandonaţi de părinţi şi întreabă, spre exemplu, câţi copii sunt părăsiţi sau înfiaţi într-o zi de cei care le-au dat viaţă, el întreabă, de fapt, dacă părintele respectiv l-ar putea părăsi vreodată.
Întrebările despre sex
Întrebările despre sex încep cu cele legate de ”misterul” apariţiei bebeluşilor, ambalat de părinţi, de regulă, în tot soiul de poveşte cu berze şi zâne bune. Psihologul recomandă să li se spună, de la început, că bebeluşul creşte în burtica mamei şi că atunci când el va fi pregătit, va ieşi de acolo şi îl va putea cunoaşte.
În privinţa întrebărilor propriu-zise despre sex, Lavinia Chichişan spune că acestea vor veni, spontan, de la copilul ceva mai mare, numai dacă acesta a fost obişnuit de mic să pună întrebări şi să i se răspundă. ”În plus, dacă simte că în casă sexul este un subiect tabu, cu siguranţă nu o să întrebe nici când e copil, nici când va fi mai mare”, precizează ea.
Ce facem când nu ştim răspunsul
Psihologul spune că în situaţiile în care părinţii nu ştiu, efectiv, răspunsul la întrebările copiilor, cel mai bine este să le spună asta şi să le promită că vor căuta un răspuns pentru a doua zi, dar şi să se ţină de cuvânt. ”E mult mai bine să amânăm răspunsul decât de ignorăm întrebarea. E în regulă, ca şi părinte, să accepţi că nu ştii un anumit lucru”, spune Lavinia Chichişan.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
