Consiliul Judeţean Sălaj, dat în judecată de propriii angajaţi. Ce nemulţumiri au reclamanţii
0O decizie din decembrie 2016 a Curţii Constituţionale i-a determinat pe salariaţii Consiliului Judeţean Sălaj să îşi dea în judecată angajatorul.
101 din cei 117 angajaţi ai Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj au formulat acţiuni în instanţă împotriva instituţiei la care lucrează în speranţa că vor obţine salarii mai mari. Demersul lor are la bază o decizie a Curţii Constituţionale, din luna decembrie a anului trecut, conform căreia, în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, salarizarea trebuie să fie identică la nivel naţional.
În condiţiile în care printre reclamanţi se numără şi juriştii instituţiei, CJ Sălaj a fost pus în situaţia de a-şi anhaja avocaţi care să îl reprezinte în instanţă. În acest sens, în şedinţa de vineri, 7 aprilie, consilierii judeţeni au votat un proiect de hotărâre privind aprobarea contractării de servicii juridice de asistenţă şi reprezentare în instanţă.
"În prezent, pe rolul Tribunalului Sălaj se află nouă dosare în care sunt pârâţi atât preşedintele CJ Sălaj, în calitate de ordonator principal de credite, cât şi CJ Sălaj, în calitate de autoritate deliberativă care administrează bugetul judeţului Sălaj, având ca obiect litigii privind funcţionarii publici, respectiv drepturi băneşti în cazul personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al consiliului judeţean. În contextul în care toţi consilierii juridici din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Sălaj au calitatea de reclamanţi, pentru a se evita un conflict de interese şi pentru a asigura o apărare obiectivă, apreciem că se impune contractarea unor servicii de consultanţă şi reprezentare în instanţă prin intermediul unui cabinet de avocatură", se arată în raportul de specialitate al proiectului aprobat de aleşii judeţeni.
"Eu sunt în următoare situaţie: tot personalul este în litigiu cu preşedintele Consiliului Judeţean. Prin urmare, orice reprezentare a CJ de către o persoană sau serviciul juridic din instituţie ar duce acea persoană sau serviciul juridic în conflict de interese, pentru că el ar trebui să susţină în instanţă interesul propriu, împotriva interesului Consiliului Judeţean. De aceea am solicitat această aprobare pentru a angaja asistenţă juridică externă", a explicat Tiberiu Marc, şeful administraţiei judeţene.
Acţiunea salariaţilor nu este, însă, una ostilă, a ţinut să sublinieză secretarul judeţului, Cosmin Vlaicu. "Juriştii sunt doar o categorie din cei care au acţionat în instanţă. Toţi angajaţii au acţionat autoritatea publică în instanţă. Ori de câte ori un drept apreciat ca fiind fundamental sau un drept subiectiv, în general, este considerat de către cineva că i-a fost încălcat, poate să se adreseze instanţei. Nu este o acţiune ostilă. Este o acţiune care, pur şi simplu, asigură accesul liber la justiţie al angajaţilor. Mai mult, Curtea Constituţională precizează că până la adoptarea unei soluţii legislative, toate instituţiile şi autorităţile publice trebuie să aplice direct decizia Curţii Constituţionale. De aici s-a născut conflictul juridic", a punctat secretarul.
În cadrul unei şedinţe extraordinare ce va avea loc săptămâna viitoare, consilierii judeţeni se vor întâlni pentru a aproba suma ce va fi plătite societăţii de avocatură selectate pentru reprezentarea în instanţă.
Vă mai recomandăm:
S-au încins spiritele în Consiliul Judeţean. „Un parc industrial ar atrage investitori în zonă“
Consiliul Judeţean împarte banii pentru primării. Cum se face distribuirea fondurilor