Cei mai buni informaticieni din ţară se întrec la Zalău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
216 elevi vor participa la cele două secţiuni ale competiţiei FOTO Arhivă
216 elevi vor participa la cele două secţiuni ale competiţiei FOTO Arhivă

Cei mai buni elevi la informatică din întreaga ţară se reunesc, de mâine, la Zalău, unde are loc etapa naţională a Olimpiadei de Tehnologia Informaţiei.

Potrivit informaţiilor primite de la Florica Puşcaş, inspector şcolar de specialitate, 216 elevi sunt înscrişi în competiţia care se va desfăşura pe două secţiuni: una rezervată programatorilor din clasele IX – XII, iar alta de tehnologia informaţiei şi comunicaţiei (TIC). Ambele secţiuni sunt rezerbate exclusiv elevilor de liceu.


Primii care vor ajunge la Zalău sunt cei 38 de membri ai comisiei naţionale, care sunt aşteptaţi în oraşul nostru chiar astăzi, 8 mai. Mâine, 9 mai, vin şi elevii, însoţiţi  de 42 de profesori, care se vor întâlni cu toţii la deschiderea festivă programată a avea loc tot mâine, de la ora 18.00, la sala „Avram Iancu” din cadrul Primăriei Municipiului Zalău. Concursul propriu – zis se va desfăşura vineri şi sâmbătă, în şase locaţii din oraş: la Colegiul Naţional „Silvania”, unde are loc secţiunea de programare, şi la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”, liceele tehnologice „Voievodul Gelu” şi Mihai Viteazul”, Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai” şi Liceul Ortodox, unde vor fi susţinute probele de proiect şi probele practice de TIC. Sălajul este reprezentat în competiţie de patru elevi, doi de la Colegiul Naţional „Silvania”, unu de la Liceul Tehnologic „Voievodul Gelu” şi unu de la Liceul „Ioan Ossian” din Şimleu Silvaniei.


Festivitatea de premiere va avea loc sâmbătă, 11 mai, de la ora 20.00, în Sala Porolissum a Consiliului Judeţean.
 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite