Bacalaureat 2015 Română Sălaj. Subiecte Română Real şi Uman

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Probele la Bacalaureat 2015 încep de la ora 9.00
Probele la Bacalaureat 2015 încep de la ora 9.00

Bacalaureat 2015 Română. Probele scrise ale examenului de bacalaureat încep luni, 29 iunie, cu proba la limba şi literatura română. Site-ul adevarul.ro vă prezintă subiectele de la Bacalaureat 2015 Română, la puţin timp după începerea examenului, precum şi rezolvările acestor subiecte.

Bacalaureat 2015 română: 1.977 de candidaţi sunt aşteptaţi luni la examen


UPDATE: La Liceul Tehnologic ”Voievodul Gelu” din Zalău, primii candidaţi au început să iasă după o oră şi jumătate de la primirea subiectelor, dovadă că nu au avut prea multe de scris pe marginea cerinţelor date. Întrucât au părăsit sălile de examen mai devreme de două ore şi jumătate de la startul probei, ei nu au avut voie să iasă cu foile cu subiecte. Din relatările lor, cam confuze, rezultă că - la profil real - subiectele la proba de limba şi literatura română au inclus un text argumentativ din care să rezulte importanţa practicării sportului (subiectul II) şi o caracterizare de personaj din una dintre operele studiate ale autorilor Marin Preda, George Călinescu sau Ion Creangă.

”Am avut de ales între Moromeţii de Marin Preda şi Luceafărul, de Ion Creangă (!!!)”, ne-a lămurit una dintre candidate, imediat după ieşirea din examen.

Subiecte real
Subiecte real

Candidaţii de la uman au primit, şi în acest an, subiecte diferite:

subiecte uman
subiecte uman

Cei mai mulţi dintre candidaţi au ales romanul ”Ion”, de Liviu Rebreanu.

În Sălaj s-au înscris la examenul de bacalaureat 2.088 candidaţi, dintre care 1.880 sunt din promoţia de anul acesta, iar 208 serii anterioare. La prima probă, cea de română, sunt înscrişi 1977 de candidaţi (1879 din seria curentă şi 98 din seriile anterioare). 

Pentru probele scrise, au fost stabilite, la nivelul judeţului Sălaj, şapte centre de examen: Colegiul Naţional „Silvania” Zalău; Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai” Zalău; Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău; Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” Zalău; Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei; Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” Şimleu Silvaniei; şi Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” Jibou.

Probele încep de la ora 9.00, candidaţii având trei ore la dispoziţie pentru rezolvarea subiectelor. Bacalaureat 2015 română: fără ”bagaje” în sala de examen

Potrivit metodologiei de organizare a examenului de bacalaureat 2015, candidaţilor le este interzis să intre în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete, cei care refuză să şi le depoziteze în sala desemnată în acest sens urmând să nu fie primiţi în examen. 

De asemenea, candidaţilor li se interzice să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi altele asemenea sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la reţele de socializare, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul.

Metodologia le interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul.


Candidaţii care încalcă aceste reguli vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia sau de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit sau au transmis materialele interzise.

Bacalaureat 2015 română: subiecte română bacalaureat 2015 pe www.adevarul.ro

Subiectele de la proba de limba şi literatura română vor fi disponibile pe site-ul www.adevarul.ro luni, 29 iunie, la puţin timp după începerea examenului, tot acolo fiind disponibilă, începând cu ora 11.00, rezolvarea subiectelor la Bacalaureat 2015 română.

Pentru ultimele noutăţi despre examen - subiecte, barem şi rezolvări - vă invităm să consultaţi acest articol:

Subiecte Bacalaureat 2015 română

Calendar Bacalaureat 2015

 
29 iunie 2015       Limba şi literatura română – proba E)a) – probă scrisă        
30 iunie 2015       Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă        
1 iulie 2015       Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă       
3 iulie 2015       Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă    

Rezultatele la Bac 2015 vor fi publicate in data de 6 iulie 2015, iar rezultatele finale la Bac 2015 vor fi publicate pe 10 iulie 2015.

Vă mai recomandăm:

Rezultate Evaluare Naţională 2015 Sălaj. Ce note au luat elevii din Sălaj

Evaluare Naţională 2015 la matematică. Elev din Sălaj: „Ăstea sunt subiecte de corigenţă, nu de examen. Eu sunt de 6 la matematică, dar aici iau 10“

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite