Alianţa PNL – PDL îşi umflă muşchii. Viceprimarul PSD al Zalăului, înlocuit cu un democrat-liberal
0Alianţa dintre PNL şi PDL a făcut, în Sălaj, prima ”victimă”. Viceprimarul pesedist al municipiului Zalău a fost schimbat cu puţin timp în urmă din funcţie, în urma unui proiect de hotărâre iniţiat de reprezentanţii celor două partide în Consiliul Local Municipal Zalău.
Cei 11 semnatari ai proiectului –cei opt consilieri liberi plus cei trei de la PDL – au susţinut că schimbarea viceprimarului PSD Daniela Coţa este ”o necesitate obiectivă”, justificată în special de diferenţele de opinie manifestate de aceasta, în şedinţele de Consiliu Local, în raport cu poziţiile Executivului Primăriei din care şi ea făcea parte. Ca reacţie la aceste motive invocate de contestatarii săi, Daniela Coţa a explicat, înainte de votul pe acest proiect, motivele pentru care, în şedinţele de consiliu din acest an, a decis să voteze împotriva unor proiecte iniţiate de Executiv. Ea a declarat că îşi menţine punctul de vedere în legătură cu fiecare dintre voturile respective apreciind că faptul că unele dintre proiectele vizate au fost, ulterior, modificate, demonstrează că a avut dreptate.
Argumentaţia nu pare să-i fi convins pe consilierii locali, care, prin vot secret, au votat pentru schimbarea din funcţie a Danielei Coţa. Mai exact, dintre cei 20 de consilieri prezenţi, 14 au votat pentru schimbarea viceprimarului şi doar şase împotrivă.
Următorul pas a fost alegerea unui nou viceprimar, grupurile de consilieri făcând două propuneri: Claudiu Bîrsan (PDL) şi, din nou, Daniela Coţa (PSD). În urma votului, viceprimar a fost ales Bîrsan cu 13 voturi ”pentru”. Daniela Coţa a avut patru voturi, trei buletine fiind declarate nule.
Alianţa PNL – PDL are, acum, atât funcţia de primar al Zalăului deţinută de preşedintele PNL, Radu Căpîlnaşiu, cât şi una dintre funcţiile de viceprimar. Cea de-a doua funcţie este a UDMR-ului, fiind ocupată de Fazakas Nicolae. Prin venirea lui Claudiu Bîrsan în Executiv, Zalău are, în sfârşit, un edil nedeclarat incompatibil de către ANI, până acum toţi cei trei fiind în proces cu agenţia după ce inspectorii săi au găsit diverse incompatibilităţi în activitatea lor.