Accesele de furie ale copiilor, piatră de încercare pentru părinţi. De ce este important să acceptăm crizele emoţionale

Temperamentul copiilor variază, prin urmare în cazul unora accesele de furie vor fi mai frecvente decât în al altora. Numite şi tantrumuri, acestea pun la grea încercare răbdarea şi calmul părinţilor.

Tantrumurile sunt un fenomen natural şi apar în special la copiii mici care nu reuşesc să îşi exprime în cuvinte frustrările de orice fel. Manifestările sunt diferite, de la încăpăţânare, plâns, ţipete, sfidare, la trântit obiecte şi târât pe podea.

Pentru părinţi, gestionarea acestor manifestări poate fi o misiune dificilă. Tocmai de aceea, specialiştii în parenting recomandă înarmarea cu calm şi abordarea situaţiei cu înţelepciune. “Accesele de furie ale copilului trebuie văzute ca o furtună de emoţii care îl copleşeşte. Ca părinţi trebuie să găsim în noi puterea de a accepta copilul aşa cum e, de a crea spaţiul de siguranţă în care să elibereze tensiunile acumulate. Putem să ne dăm un pas în spate şi să vedem întreaga scenă cu detaşare”, precizează Meda Morariu, formator certificat în „Circle of Security Parenting”.

Potrivit spuselor sale, tantrumurile copiilor declanşează în cei mai mulţi amintirea unor stări şi îi face să retrăiască emoţii neplăcute din copilărie, ce nu au nicio legătură cu momentul prezent sau cu propriul copil. „Au legătură cu trecutul şi cu copilul din noi, deşi la prima vedere este greu să acceptăm asta sau să înţelegem acest mecanism, în realitate aşa stau lucrurile”, explică Meda Morariu. Aceasta susţine că în momentul în care ne pierdem controlul, nu reuşim să facem faţă emoţiilor care ne copleşesc, astfel că există riscul ca odrasla să devină un paratrăznet pentru tensiunile acumulate în noi.

„Este copilul din noi a căror nevoi par mai presante decât ale copilului din faţa noastră şi ne trezim că răspundem acestora. Sigur că totul apare ca un automatism, iar pe când ne dăm seama de ce se petrece, ruptura în relaţia cu copilul este deja instalată şi se strecoară alte emoţii care ne tulbură, de data aceasta de vinovăţie. Nu ne ajută cu nimic să ne învinovăţim; fapta e deja consumată. Ne ajută însă, oferind în acelaşi timp un element de siguranţă pentru copil, să refacem relaţia cu copilul, în cel mai autentic mod cu putinţă”, mai spune specialistul în parenting.

Conform acesteia mediul in care au loc accesele de furie ale copiilor îşi pune hotărâtor amprenta pe reacţia părintelui, dar şi pe modul în care evoluează relaţia dintre cei doi în astfel de momente: „Dacă sunt înconjuraţi de alte persoane, unii dintre părinţi se tem de ce ar putea gândi acestea şi inconştient încercă să răspundă aşteptărilor lor. Aceasta pune şi mai mare presiune pe părinţi şi reacţia faţă de copil s-ar putea să fie chiar mai intensă. Alţii ar putea să se simtă ruşinaţi şi să nu dea frâu liber emoţiilor, ceea ce îi poate ajuta, atât pe ei cât şi pe copii. Orice amânare poate linişti lucrurile deoarece orice amânare este de fapt o acceptare pe moment a situaţiei. Este preferabilă o lipsă de reacţie decât o reacţie, oricare ar fi aceasta, îndreptată împotriva copilului”.

Dacă sunt în intimitatea casei, unii dintre părinţii nu au nicio barieră în a manifesta ceea ce simt. În acele momente se simt copleşiţi de agitaţie, teamă, furie şi ar face orice pentru a pune capăt acestui disconfort. Îşi pierd controlul, recurg la pedepse, nu mai gasesc nicio urmă de înţelepciune şi cu siguranţă nu sunt blânzi cu copilul lor. De fapt se lasă prinşi în tornada de emoţii care trece peste copilul lor.

Formatorul în educaţie parentală consideră că „lucrurile se vor aşeza firesc” doar când părintele îşi conştientizează propriile emoţii sale şi pe cele ale copilului şi le va accepta: „Nu înseamnă că cei mici nu vor mai avea accese de furie, înseamnă doar că noi le vom accepta cu mai multă uşurinţă şi le vom privi cu mai multă detaşare şi înţelepciune, iar ei vor ştii că ne au alături şi în astfel de momente”.

Vă mai recomandăm:

Cum impunem limite copiilor şi de ce este important ca părintele să preia controlul

Cum să creştem un copil responsabil şi echilibrat. Cinci convingeri pe care părintele trebuie să le transmită