Şofer fără permis, reţinut după ce a produs un accident în lanţ şi a bătut un şofer în plină stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul va fi adus astăzi în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea a nu mai puţin de patru infracţiuni în doar o zi.

Un tânăr în vârstă de 28 de ani din Zalău este cercetat de către poliţişti pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, lovire sau alte violenţe şi ameninţare. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, marţi, 11 iulie, în jurul orei 8, oamenii legii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier în care eau implicate trei autovehicule, pe strada Tudor Vladimirescu din Zalău.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii rutieri au constatat că şoferul unui autoturism, un zălăuan de 28 de ani, a intrat în coliziune cu maşina din faţă, pentru că nu a păstrat distanţa în mers. Autoturismul la volanul căruia se afla o femeie de 49 de ani, din Zalău, a fost proiectat într-un altul, condus de un zălăuan de 68 de ani, care circula în aceeaşi direcţie de mers.

După producerea evenimentului rutier, tânărul a coborât din autoturism, l-a ameninţat pe bărbatul de 68 de ani şi chiar l-a luat la bătaie, aplicându-i lovuri cu palma şi pumnul în zona feţei. Poliţiştii chemaţi la faţa locului i-au cerut să sufle în etilotest şi să se deplaseze la spital pentru recoltarea de probe biologice, însă fără succes. Mai mult, în urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că bărbatul nu avea permis de conducere. "În baza ordonanţei de reţinere emisă de poliţişti, tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj, iar astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău cu propunere de arestare preventivă", ne-au transmis oficialii IPJ Sălaj. Potrivit sursei citate, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunile de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, refuzul sau sustragerea de prelevarea de mostre biologice, lovire sau alte violenţe şi ameninţare, fapte prevăzute de Codul Penal.

În urma coliziunii nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.

Vă mai recomandăm:

Doi răniţi şi trei autoturisme distruse, din cauza unui şofer care nu a acordat prioritate

Colecţie de infracţiuni pentru un adolescent. Drogat şi fără permis, a plecat la plimbare cu o maşină furată din faţa blocului

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite