184 de lucrători dintr-o fabrică de prelucrare a lemnului au rămas fără serviciu în pragul sărbătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
184 de angajaţi au fost daţi afară
184 de angajaţi au fost daţi afară

Un angajator care îşi desfăşoară activitatea în domeniul prelucrării lemnului a depus, în cursul lunii noiembrie,  la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă o notificare  de concediere colectivă.

Potrivit reprezentanţilor agenţiei, numărul persoanelor afectate de concediere este de 184 persoane, acestea întrând în evidenţa AJOFM din luna decembrie.


În luna octombrie, alte două firme – de această dată din domeniul construcţiilor, au anunţat că fac şi ele concedieri colective. Vizate de măsurile de atunci – 54 de persoane. Numărul total al şomerilor aflaţi în evidenţa AJOFM Sălaj, era, la finalul lunii noiembrie, de 5822. Din totalul şomerilor înregistraţi, 1791 sunt şomeri indemnizaţi şi 4031 sunt neindemnizaţi. Şomerii cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional constituie ponderea cea mai mare a persoanelor care se adresează agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă în vederea găsirii şi ocupării unui loc de muncă,  aceasta fiind de 77,3%. Şomerii cu nivel de instruire liceal şi post-liceal reprezintă 18,2%,  iar cei cu studii universitare  4,5%. Din punct de vedere al structurii şomerilor pe grupe de vârstă, reprezentative  sunt ponderile pentru grupa de vârstă  cuprinsă între  40-50 de ani(26,5%), urmată de a celor cu vârsta  de peste 50 de ani(23,3%), de categoria de  vârsta cuprinsă între 30-40 ani(22.3%), a  tinerilor sub 25 de ani (19,2)%,  şi a persoanelor cu vârsta cuprinsă  între 25 şi 30 ani(8.7 %), iar în funcţie de mediul de provenienţă 4472  şomeri  au domiciliul în mediul rural, şi 1350  sunt cu domiciliul în mediul urban.

Citeşte şi Concedieri colective la două firme din Sălaj. 57 de angajaţi rămân pe drumuri

"Cadou" de Crăciun pentru 166 de angajaţi: concedieri colective

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite