Vasluianul care de Revelion a jefuit o familie de români din Madrid a fost prins. Unde a fost depistat fugarul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul din judeţul Vaslui care a jefuit o familie din Madrid care şi-a făcut milă de el şi l-au găzduit de Revelion, oferindu-i o masă caldă, a fost prins de autorităţi.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Cătălin Lihor (37 ani) a fost depistat în timp ce încerca să se întoarcă în România. 

”În ziua de 08 ianuarie a.c., Lihor Cătălin a fost identificat de poliţiştii de frontieră în Vama Nădlac. Bărbatul a fost preluat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Vaslui, care l-au condus în arestul I.P.J Vaslui”, au precizat reprezentanţii IPJ Vaslui. 

Bărbatul de 37 de ani, originar dintr-o comună din apropiere de Bârlad, era dat în urmărire încă de la sfârşitul lunii septembrie 2015, însă a ajuns în atenţia opiniei publice abia după ce o familie de români i-a căzut victimă chiar în noaptea de Revelion.

Lavinia şi Sabin Cazacu au făcut publică povestea lor, după ce s-au adresat Poliţiei, pentru ca escrocul să nu facă şi alte victime. Culmea, hoţul care a petrecut alături de ei trecerea dintre ani a stat la fotografiat, astfel că nu a fost greu să fie identificat. „În ajun de Sărbători am vrut să facem un bine acestui individ care venise din România, nu avea casă, nici unde să stea. Ni s-a făcut milă de el şi l-am invitat să petreacă Revelionul cu noi, să mănânce o mâncare caldă, să stea la căldură. Lucra cu soţul meu de o săptămână. Acolo l-a cunoscut“, povesteşte Lavinia Cazacu.

Cei doi soţi i-au oferit bărbatului o cameră, cea a fetei, copila dormind într-o altă cameră împreună cu bunica. În dimineaţa Anului Nou, când s-a trezit, Lavinia Cazacu a observat că lipseste haina oaspetelui de pe cuier, laptopul fetei, două telefoane mobile, precum şi economiile fetei. Bărbatul, evident, îşi pierduse urma. „Să îţi faci milă de românii care sunt în străinătate şi stau pe străzi. Nu este vorba de valoarea bunurilor furate, ci de faptă“, mărturiseşte, dezamăgită, Lavinia Cazacu.

Cei doi soţi s-au adresat poliţiei din Madrid, ocazie cu care au descoperit că oaspetele care le-a furat bunurile de Revelion este Cătălin Lihor un infractor cu state vechi, dat în urmărire internaţională. Potrivit soţilor Cazacu, Cătălin Lihor ajunsese de aproximativ două săptămâni în Madrid. Până a fost angajat ca zilier la firma de construcţii unde lucrează şi Sabin Cazacu, a dormit în staţiile de metrou. Ulterior, patronul firmei la care s-a angajat i-a permis să doarmă într-o baracă. După furtul comis de Revelion, bărbatul şi-a luat toate bunurile din respectiva baracă şi şi-a pierdut urma.

Cine este escrocul de la Madrid

În vârstă de 37 de ani, Cătălin Lihor este cunoscut drept infractor cu state vechi pe meleagurile locale, având mai multe furturi şi tâlhării la activ. Ultima lovitură a dat-o la sfârşitul lunii septembrie, într-o sală de jocuri din Bârlad. „Cetăţeanul de 37 de ani, din Banca, se afla într-o sală de jocuri din Bârlad si a indus în eroare pe femeia de la bar, rugând-o să se ducă să-i cumpere ceva de alături. Femeia s-a dus, iar el a sustras suma de 9.000 de lei din casa sălii de jocuri. Dupã comiterea faptei, a părăsit localitatea şi din acel moment se sustrage cercetărilor. Pe numele său a fost emis mandat de arestare în lipsă“, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite