Pedeapsă maximă cerută de procurori în cazul fostului subprefect de Vaslui, Sergiu Marian, acuzat de corupţie
0După doi ani de când se judecă dosarul în care fostul subprefect al judeţului Vaslui, Sergiu Marian, săptămâna trecută a avut loc ultimul termen. Procurorii au cerut magistraţilor pedeapsa maximă în acest caz, urmând ca sentinţa să fie dată pe data de 7 iunie.
Cazul în care Sergiu Marian este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu, fals şi uz de fals a ajuns la final, iar fostul subprefect riscă să ajungă după gratii unde poate sta 12 ani, dacă magistraţii vor da curs solicitărilor procurorilor.
Alături de Marian au mai ajuns pe mâna justiţiei şi Mihai Hudum, fost director al Agenţiei Domeniului Statului, pentru instigare la fals şi abuz în serviciu, şi Daniel Prunilă, fost director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI), pentru abuz în serviciu.
„Toate probele administate în cauză dovedesc comiterea faptelor aşa cum au fost ele prezentate, motiv pentru care vă solicităm să pronunţaţi o condamnare la pedeapsa închisorii, orientată spre limitele maxime prevăzute de lege, în regim de detenţie", a solicitat procurorul DNA în pledoaria de la acest ultim termen.
„Aveţi în faţă un dosar complex, care presupune, în mod obligatoriu, o analiză aprofundată a Legilor proprietăţii. Reacţia DNA, în acest caz, este explicabilă până la un punct, cel referitor la modul cum a fost aplicată Legea 18 şi cele ce au urmat. Nu înţelegem, însă, anumite opţiuni pe care le întâlnim în rechizitoriu şi care îl vizează pe inculpatul Sergiu Marian. Noi cerem ca aprecierile să se facă în legătură cu calitatea lui de membru al comisiei judeţene de fond funciar şi nu de subprefect. Dumneavoastră trebuie să judecaţi cât de moral sau imoral este ca un funcţionar public să dobândească anumite proprietăţi prin interpuşi. (....) Nu există nicio probă care să dovedească, să arate că Sergiu Marian ar fi intervenit pentru urgentarea soluţionării cererilor", a fost replica unuia din cei trei avocaţi care l-au apărat pe fostul subprefect în acest dosar.
Binenţeles că avocaţii celor trei inculpaţi au cerut achitarea lor, magistraţii urmând să se pronunţe în acst sens pe data de 7 iunie.
Cercetările în acest dosar au început în august 2008, când Serviciul Teritorial Iaşi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) s-a sesizat din oficiu în legătură o o serie de tranzacţii imobiliare orchestrate de şefii Prefecturii Vaslui de la acea vreme. După aproape trei ani de anchetă, procurorii anticorupţie au stabilit că Sergiu Marian a intrat în prosesia celor 21 de hectare aparţinând societăţii Vidişamp Huşi printr-o serie de ilegalităţi.
Potrivit rechizitoriului DNA, în cursul anului 2007, „Sergiu Marian, în calitate de subprefect al judeţului Vaslui, urmărind să dobândească anumite suprafeţe de teren în condiţii avantajoase, a conceput un plan potrivit căruia terenurile respective urmau să fie scoase din patrimoniul Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Vaslui şi retrocedate unor persoane cu care urma să încheie ulterior contracte de vânzare-cumpărare. Deşi persoanele respective nu aveau dreptul la reconstituire pe respectivele amplasamente, inculpatul avea în vedere că putea să influenţeze procedura de retrocedare, stabilind în mod unilateral, în funcţie de propriile interese, locaţia terenurilor ce urmau a fi retrocedate".
54.000 euro prejudiciu
Prin scoaterea nelegală din patrimoniul statului (titular al dreptului de proprietate, exercitat prin intermediul ADS) a suprafeţelor de teren totalizând 21 de hectare, a fost produs un prejudiciu de 228.904 lei (54.000 de euro) în dauna statului, constând în diferenţa de valoare existentă între terenurile retrocedate ilegal şi terenurile la care cele două persoane erau îndreptăţite.
Potrivit DNA, activitatea infracţională a avut ca rezultat şi vătămarea intereselor legale ale unor persoane care ar fi putut beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate asupra acelor terenuri şi pentru împroprietărirea cărora fusese delimitată anterior respectiva suprafaţă de teren.
În demersurile sale, mai susţine DNA, „inculpatul Marian Sergiu a fost sprijinit de inculpatul Hudum Mihai care, în calitate de angajat al ADS Vaslui şi membru al Comisiei Judeţene de Fond Funciar, fără a avea acordul Comisiei municipale de fond funciar Huşi, a întocmit procesele verbale de delimitare a terenurilor şi schiţele acestora, în condiţiile în care cunoştea că subprefectul doreşte să le obţină pentru sine“.
De asemenea, la solicitarea expresă a fostului subprefect, Mihai Hudum i-a determinat pe funcţionarii însărcinaţi cu tehnoredactarea hotărârilor comisiei să insereze în cuprinsul acestora menţiuni privind acordarea terenurilor de la SC Vidişamp SA Huşi. Mai mult, fără a avea vreun motiv legal, Hudum a împiedicat derularea procedurii prin care adevăraţii proprietari ai terenului în litigiu ar fi urmat să intre în posesia acestuia, respectiv a refuzat nejustificat să semneze procesul verbal de delimitare înregistrat la Primăria Municipiului Huşi prin care a fost identificată şi delimitată suprafaţa revendicată.
Sechestru pe casă
Daniel Prunilă, în calitate de director al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliară Vaslui şi membru al Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui, la solicitarea expresă a lui Sergiu Marian, a dispus scrierea titlurilor de proprietate pentru cele două persoane cu care fostul subprefect stabilise înţelegerea, deşi nu avusese loc punerea în posesie a proprietarilor. În plus, şeful OCPI a semnat cele două titluri de proprietate şi le-a predat împreună cu toata documentaţia aferentă lui Marian, încălcându-şi astfel atribuţiile de serviciu.
Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil aflat în proprietatea inculpatului Sergiu Marian, în vederea recuperării prejudiciului.
În 2009, fostul subprefect de Vaslui a fost trimis în judecată alături de o angajată a Prefecturii Vaslui şi de fostul reprezentant al Agenţiei Domeniilor Statului pe judeţul Vaslui, după ce, în iunie 2007, cei trei au modificat conţinutul şi data unei hotărâri a Comisiei Judeţene de Fond Funciar prin care 44 de hectare de teren ce urmau să fie atribuite unui fost proprietar într-o comună a judeţului era mutate în intravilanul municipiul Vaslui.
Citeşte şi:
Fostul subprefect de Vaslui, trimis în judecată într-un alt caz de retrocedări de terenuri
Sergiu Marian, fostul subprefect de Vaslui, somat să se prezinte la proces