Răsturnare de situaţie în cazul mamei din Vaslui care şi-a ucis şi incendiat pruncul. Iniţial, a fost condamnată la un an de inchisoare cu suspendare

Răsturnare de situaţie în cazul mamei din Vaslui care şi-a ucis şi incendiat pruncul. Iniţial, a fost condamnată la un an de inchisoare cu suspendare

Ana Maria Surliac a dat foc pruncului după ce l-a născut

Curtea de Apel Iaşi a desfiinţat sentinţa Judecătoriei Vaslui, prin care o tânără a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare, după ce şi-a omorât pruncul. Magistraţii ieşeni au stabilit că fapta femeii a fost încadrată greşit de magistraţii vasluieni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ana Maria Surliac (29 ani), din localitatea vasluiană Şerboteşti a fost trimisă în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de ”uciderea ori vatamarea nou-nascutului savârşită de mama”. În iunie 2015, Judecătoria Vaslui a dispus condamnarea acesteia la un an de închisoare cu suspendare, fiindu-i stabilit un termen de supraveghere de trei ani. Atât procurorii, cât şi femeia au contestat sentinţa.

La judecarea apelului, magistraţii Curţii de Apel Iaşi au stabilit că atât procurorii, care au anchetat cazul, cât şi judecătorii care au dat sentinţa la instanţa de fond, au greşit încadrarea faptelor.

Astfel, magistraţii ieşeni au dispus rejudecarea dosarului, schimbând totodată încadrarea juridică a faptelor.

”Dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de ucidere a nou-născutului săvârşită de către mamă,  pentru care inculpata Surliac Ana-Maria a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. 386/P/2013 din 20.02,2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, în infracţiunea de omor deosebit de grav şi infracţiunea de profanare de morminte. Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Vaslui”, se arată în hotărârea pronunţată marţi, 22 martie, de Curtea de Apel Iaşi.

Firul crimei care a îngrozit opinia publică

În vara anului 2013, Ana Maria Surliac, pe atunci în vârstă de 26 de ani, şi-a incendiat bebeluşul, aruncând cadavrul carbonizat în latrina din curte. Femeia a recurs la un scenariu horror pentru a scăpa de bebeluş, pentru că soţul o suspecta ca nefiind conceput cu el. 

Iniţial, s-a crezut că tânăra nu a avut discernământ atunci când a comis fapta. Pe parcursul cercetărilor, femeia a fost internată la secţia de psihiatrie a Spitalului de Urgenţă Judeţean Vaslui, în urma expertizei de specialitate stabilindu-se că a avut discernământ în momentul comiterii faptei. 

Femeia a ajuns în atenţia poliţiştilor după ce vecinii, care o ştiau însărcinată, nu au mai vazut-o cu burtă şi nici cu bebeluş. Anchetatorii au intrat şi ei pe fir şi aşa au aflat că, de fapt, femeia a născut acasă, fără asistenţă medicală, iar bebeluşul s-a născut în viaţă. Ea a recunoscut anchetatorilor că imediat după naştere l-a înfăşurat pe nou-născut într-un cearceaf, după care l-a abandonat într-una din camerele locuinţei. A doua zi, în zori, i-a dat foc lângă casă, ulterior aruncând cadavrul carbonizat în latrina din curtea casei.

Ana Maria Surliac a declarat anchetatorilor că a recurs la acest gest în speranţa că îl va readuce acasă pe soţul ei care a părăsit-o, tocmai, pentru că o suspecta că bebeluşul nu era al lui. De altfel, după declanşarea cercetărilor, soţul femeii a intentat divorţ. Primăria din localitate şi Protecţia Copilului au deschis anchete în acest caz. Alţi doi copii ai femeii, de 2 şi respectiv 6 ani, au fost luaţi din îngrijirea ei, aceştia fiind în grija bunicilor.

Sentinţa pronunţată în iunie, anul trecut, de Judecătoria Vaslui a fost cea mai blândă sentinţă pronunţată de instanţele vasluiene într-un dosar de pruncucidere.Tot în 2015, o altă tânără, dintr-o localitate din apropiere de municipiul Huşi, a fost condamnată la doi ani de închisoare cu executare după ce şi-a ucis bebeluşul după naştere. Condamnarea a fost pronunţată tot de Curtea de Apel Iaşi, după ce, iniţial, Tribunalul Vaslui a dispus ca pedeapsa să fie cu suspendare.

citeste totul despre: