Parchetul Judecătoriei Vaslui a început urmărirea penală faţă de 37 de protestatari din Pungeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul Judecătoriei Vaslui a început urmărirea penală faţă de 37 de protestatari care au participat în 7 decembrie la manifestaţiile din zona Pungeşti, persoanele respective fiind acuzate că au distrus gardul împrejmuitor al platformei Chevron şi i-au agresat pe jandarmi.

Un număr de 37 de persoane sunt urmărite penal de Pachetul de lângă Judecătoria Vaslui în urma protestelor din 7 decembrie, din zona Siliştea - Pungeşti, unde aproximativ 400 de oameni s-au adunat în faţa terenului deţinut de compania Chevron pentru a protesta faţă de explorarea şi exploatarea gazelor de şist, transmite Mediafax.

Procurorii vasluieni vor ancheta 28 de protestatari pentru distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri, iar ceilalţi nouă manifestanţi vor fi cercetaţi pentru ultraj contra bunelor moravuri.

„În data de 7 decembrie, învinuiţii au distrus gardul împrejmuitor al perimetrului platformei Chevron de pe raza comunei Pungeşti. De asemenea, persoanele pentru care a început urmărirea penală au provocat incidente şi au agresat lucrătorii Jandarmeriei, fiind pusă în pericol siguranţa acestora şi a lucrătorilor firmelor care îşi desfăşoară activitatea în interiorul platformei“, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, Mihaela Mantu.

Ancheta procurorilor se desfăşoară în colaborare cu poliţiştii vasluieni, care au trimis deja citaţii persoanelor acuzate de distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri, pentru a fi audiate.

Circa 400 de persoane au protestat, în 7 decembrie, pe marginea drumului Vaslui - Gârceni, faţă de intenţia Chevron de a amplasa în zonă prima sondă de explorare a gazelor de şist din judeţul Vaslui.

Protestatarii au reuşit să dărâme aproape în totalitate gardurile împrejumuitoare de pe terenul de 20.000 de metri pătraţi, deţinut de Chevron, fără ca forţele de ordine să poată interveni şi opri acţiunile lor.

În data de 8 decembrie, conducerea Poliţiei Vaslui a emis o dispoziţie prin care comuna Pungeşti devine „zonă specială de siguranţă publică“, fapt ce presupune controlul strict al oamenilor şi vehiculelor care tranzitează localitatea.

Citeşte şi:

Judecătoria Vaslui în dosarul Pungeşti: „Dreptul la liberă circulaţie al cetăţenilor pe teritoriul României este relativ“

Copil din Pungeşti: Ne-au spus că, dacă mai protestăm, nu mai vine Moş Crăciun

FOTO VIDEO Adevărul despre Pungeşti. Americanii, gazele şi răzeşii din Siliştea

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite