Medicul Octavian Marcu, suspectat de uciderea unei tinere, dispărută de aproape cinci luni, şi-a luat concediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chirurgul bârlădean Octavian Marcu, cercetat pentru dispariţia adolescentei de 16 ani din localitatea Ciocani şi suspectat de uciderea acesteia, a intrat de luni în concediu de odihnă, după ce conducerea Spitalului Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman“ din Bârlad i-a acceptat cererea.

Potrivit conducerii unităţii spitaliceşti din Bârlad, medicul Octavian Marcu şi-a depus, luni dimineaţă, cererea de concediu de odihnă. Conducerea Spitalului Municipal de Urgenţă din Bârlad i-a acceptat cererea de concediu, medicul Marcu beneficiind astfel de mai bine de 30 de zile libere.

„Este dreptul său legal şi nu avem cum să îl refuzăm, deşi ducem lipsă de medici chirurgi. Mai rău va fi de colegii noştri care nu vor mai putea pleca în concediu. Noi sperăm să ne putem duce activitatea mai departe în condiţii normale. Dacă va fi nevoie vom apela şi la colegi din judeţ sau din alte judeţe“, a declarat Gabriela Daniş, directorul medical al spitalului bârlădean, pentru „Adevărul”.

Medicul chirurg Octavian Marcu este principalul suspect în cazul dispariţiei Adrianei Elenei Motas, o adolescentă în vârstă de 16 ani, văzută ultima oară pe 5 martie anul acesta.

Poliţiştii şi procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui au efectuat, sâmbătă (n.r.-13 iulie 2013), percheziţii pe raza municipiului Bârlad, în căutarea tinerei originare din comuna vasluiană Ciocani. El a intrat în atenţia organelor de anchetă după ce a depus o plângere de şantaj împotriva fetei la o lună de la dispariţia acesteia şi a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu minora de mai multe ori. 

Citeşte şi:

Conducerea Spitalului din Bârlad despre ancheta asupra medicului Marcu: „Nu ştim dacă e labil psihic, cert este că e unul dintre cei mai apreciaţi chirurgi“

Tot mai multe probleme pentru doctorul Octavian Marcu. Mama fetei dispărute: „Îl strâng de gât! Mă duc la puşcărie!“

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite