Noile salarii ale bugetarilor din cadrul CJ Vaslui: un şofer: 2.900 lei/luna, un magaziner 2.700 lei, un portar 2.400 lei. Opoziţia: ”Sunt profund imorale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cu o singură excepţie, consilierii judeţeni au votat majorarea salariilor
Cu o singură excepţie, consilierii judeţeni au votat majorarea salariilor

Consiliul Judeţean Vaslui s-a reunit vineri, 15 decembrie, în şedinţă ordinară, iar unul dintre cele mai dezbătute puncte de pe ordinea de zi a fost votarea noilor salarii ale funcţionarilor din aparatul propriu şi din instituţiile subordonate.

Salariile de bază pentru funcţionarii publici şi pentru personalul contractual din cadrul CJ Vaslui şi instituţiile subordonate vor fi majorate începând cu 1 ianuarie 2017, urmând a fi actualizate cu valoarea salariului de bază minim brut pe ţară (stabilit la 1.900 lei/lună) şi coeficienţii de ierarhizare stabiliţi în noile prevederi legislative.

Noua majorare salarială a stârnit dispute în cadrul şedinţei, fiind contestate de consilierii liberali.

”Dacă înainte aveaţi salarii indecent de mici, acum vin şi vă spun că aceste creşteri sunt indecent de mari”, a spus consilierul liberal Gheorghe Vezeteu. „Ştiu că sunt în acord cu legea, dar aceste creşteri sunt profund imorale. Nu găsesc nicio vină unuia care a venit şi s-a angajat aici. Dar problema este că patronii şi alţii dinmediul privat spun: „Domnilor, nu este posibil! Dacă aveţi posibilitatea să daţi un vot pe ceva, faceţi obiecţii la aceste salarii”, a completat consilierul liberal, singurul care a votat împotriva majorărilor salariale. 

Dispute în CJ Vaslui: ”Majorările salariale care se vor opera sunt profund imorale”

”Este exagerat de mare faţă de ceea ce piaţa poate oferi. Cresc salariile numai la stat, nu şi în privat”, a completat un alt consilier liberal, Mioara Idriceanu.

Preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a invocat că majorările salariile sunt ”nişte chestiuni care derivă din lege”. 

”Nu o să ne apucăm noi să răsturnăm legile. Nu aş vrea să alimentăm resentimentele celor care tot timpul sunt frustraţi”, a completat Dumitru Buzatu.

Potrivit anexelor votate de consilierii judeţeni, cel mai mare salariu în rândul funcţionarilor îl va avea secretarul judeţului: 15.124 lei, arhitectul -şef: 12.445, în timp ce directorii executivi din cadrul CJ vor avea o leafă lunară  12.179 lei. Şefii de birou şi servicii vor încasa peste 10.000 lei lunar, iar inspectorii între 3.000 lei (în cazul debutanţilor) şi 5.890 lei (în cazul celor cu gradul I). Portarul CJ Vaslui va avea un salariu în cuantum de 2.470 lei/lunar, în timp ce şoferii (în funcţie de vechime) vor încasa între 2.600 şi 2.900 lei. 

În cazul muncitorilor calificaţi, salariile vor fi cuprinse între 2.375 lei şi 2.660 lei

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite