Micul geniu din Vaslui. Cel mai bun elev la biologie din întreaga Românie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Sâmbotin este multimplu medaliat la olimpiadele naţionale şi internaţionale
Vlad Sâmbotin este multimplu medaliat la olimpiadele naţionale şi internaţionale

Unul dintre elevii de excepţie ai Liceului ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui, Vlad Sîmbotin, a obţinut premiul I la Olimpiada Naţională de Biologie, desfăşurată la Baia Mare, obţinând sâmbătă, 22 aprilie, cel mai mare punctaj din ţară la clasa a XII-a.

Vlad Sîmbotin urmează a reprezenta România la Olimpiada Internaţională de Biologie, ce se va desfăşura în Coventry (Marea Britanie), în perioada 23-30 iulie. 

Vlad face parte din lotul restrâns al României, pe care şi l-a câştigat după ce anul trecut alături de ceilalţi componenţi ai lotului a ratat participarea la Olimpiada Internaţională de Biologie din Vietnam, după ce au rămas blocaţi în aeroportul din Istambul,  în noaptea de groază a loviturii de stat.

Deşi avea drept condiţie pentru păstrarea locului în lotul olimpic calificarea la faza naţională, Vlad Sîmbotin, şi-a reconfirmat valoarea obţinând la Baia Mare 191 de puncte, cel mai mare punctaj la clasa a XII-a. De îndrumarea şi pregătirea sa s-a ocupat profesoara Gianina Romaşcu, de la LMK Vaslui. 

Vlad Sîmbotin este este unul dintre elevii de excepţie cu care se mândreşte învăţământul vasluian, ale cărui rezultate confirmă atât pe plan naţional cât şi internaţional. În 2015 a reprezentat România la Olimpiada Internaţionale de Ştiinţe, desfăşurată în Austria, unde a obţinut medalia de argint.

Toţi cei trei ani de liceu, Vlad Sâmbotin i-a încheiat cu 10 pe linie, iar la simularea bacalaureatului, desfăşurată în iarnă, a obţinut, de asemenea, media 10. După absolvirea liceului va susţine admiterea la Medicină, în Cluj Napoca, însă intenţionează să îşi continue studiile de anul viitor la Oxford. În spatele elevul genial, se ascunde,  dincolo de pasiune, şi multă muncă şi perseverenţă, spun profesorii săi.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite