Mesajul unui medic către autorităţi: „Până nu veţi aduce materiale de protecţie, veti pierde treptat spital după spital”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Victor-Gabriel Rugină FOTO Facebook
Medicul Victor-Gabriel Rugină FOTO Facebook

Lipsa materialelor de protecţie este semnalată de cadre medicale din întreaga ţară, deşi la nivel declarativ autorităţile dau asigurări că unităţile medicale sunt pregătite în acest sens.

Un medic din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui atrage atenţia autorităţilor asupra pericolului iminent care pândeşte spitalele din România, pe fondul lipsei materialelor de protecţie.  

”Pentru autorităţi: puteti îngradi infectia prin sudarea uşilor la case şi apartamente, până nu veti aduce materiale de protectie pentru medici care sa acţioneze cu dublu rol (protecşie medic de pacient si pacient fata de medic) veţi pierde treptat spital după spital.
PS: pentru cei care mă vor contrazice:
Am fost de gardă în Spitalul Judetean Vaslui unde costumul de protectie este un halat de vizitator. Fapt pe care l-am mentionat şi in raportul de Gardă.
Tot respectul pentru colegii mei de la Suceava care sunt Covid pozitiv într-un sistem care până acum o lună nu a vibrat decât la alegeri anticipate”, este mesajul transmis de medicul Victor-Gabriel Rugină pe pagina sa de socializare. 

Semnalul de alarmă tras de către acesta nu este unul singular. Mai mulţi medici şi asistente medicale din cadrul spitalului din Vaslui au precizat că şi-au cumpărat singuri materiale de protecţie (mănuşi, măşti, ochelari) pentru că primesc foarte puţine şi insuficiente pentru activitatea de pe durata unei gărzi.

Pe lângă problemele legate de lipsa materialelor de protecţie, o colegă a medicului Rugină, doctoriţa Violeta Bazatin, atraga atenţia asupra deficienţelor din protocoalele pe care cadrele medicale trebuie să le respecte în cazul potenţialilor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus. 

„Minunatul minister, care nu are contact cu potenţialii pacienţi infectaţi, a editat un protocol prin care asigură că pacientul asimptomatic poate fi consultat doar cu o mască simplă şi mănuşi. E suficient. Nu ştiu ce profesor i-a învăţat microbiologie, dacă nu ştiu ca pacientul este contagios mult înainte de apariţia manifestărilor clinice. Să vină să stea cu noi alături atunci când consultam " protejaţi".”, a reacţionat medicul Violeta Bazatin la apelul colegului ei de secţie.

Spitalul din Vaslui s-a bucurat la sfârşitul săptămânii trecute de un val uriaş de solidaritate, înregistrând donaţii de aproape 100.000 de euro. Anterior, conducerea spitalului a lansat un apel public pentru donare de fonduri în vederea achiziţionării unui aparat pentru depistarea virusului COVID-19. Până în prezent, conducerea unităţii medicale nu a făcut precizări legate de suma totală obţinută din donaţii şi destinaţia acesteia.

Surse neoficale susţin că reprezentanţii unităţii medicale au lansat mai multe comenzi, însă întâmpină dificultăţi cu furnizorii.

Tot astăzi, asistentele de la Serviciul de Ambulanţă Vaslui au lansat un apel public în care solicitau sprijin pentru achiziţionarea de măşti de protecţie. Cadrele medicale de la Ambulanţă afirmă că au ajuns să folosească măşti din bumbac atunci când merg la urgenţe, pentru că măşti medicinale primesc doar câte una-două pe tură.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite