Intervenţie contracronometru pentru salvarea unei bătrâne dintr-o localitate vasluiană. Echipajul medical a avut nevoie de ajutorul militarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bătrâna a fost transportată cu un camion al armatei până la Primăria Vinderei FOTO: Adevărul
Bătrâna a fost transportată cu un camion al armatei până la Primăria Vinderei FOTO: Adevărul

O bătrână în vârtsă de 84 de ani, din localitatea vasluiană Brădeşti, comuna Vinderei, care suferea de insuficienţă respiratorie, a fost salvată în ultimul moment de un echiipaj medical al SMURD, după ce au intervenit şi militarii de la UM 01458 din Bârlad.

Solicitarea de ajutor a femeii a venit prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 în această dimineaţă, iar un echipaj S.M.U.R.D. de la Detaşamentul Bârlad a pornit imediat către caz. Din cauza drumului impracticabil (DJ 242 G şi C) şi a vântului care viscolea zăpada, paramedicii nu au putut înainta cu ambulanţa decât până în localitatea Vinderei. În sprijinul paramedicilor a fost trimis un camion de intervenţie şi alţi şapte salvatori de la Detaşamentul Bârlad, plus 19 militari din cadrul Regimentului 52 Artilerie. 

Din Vinderei, paramedicii şi pompierii au reuşit să parcurgă încă patru kilometri cu autocamionul şi un buldoexcavator pus la dispoziţie de autorităţile locale. Restul distanţei, de aproximativ un kilometru, a fost străbătută de salvatori pe jos, cu aparatura necesară monitorizării şi acordării primului ajutor medical de urgenţă. După acordarea primelor îngrijiri bătrânei, eforturile salvatorilor s-au concentrat pe transportul femeii până la camion şi apoi cu acesta până la ambulanţa S.M.U.R.D. ce aştepta la Primăria din Vinderei. 

„Misiunea paramedicilor şi pompierilor bârlădeni s-a desfăşurat în condiţii de vizibilitate scăzută, cu vânt puternic care viscolea zăpada şi s-a încheiat după ora 14.00, atunci când bătrâna a ajuns în siguranţă la Centrul de Primiri Urgenţe din Bârlad“, ne-a declarat Alina Poiană, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bârlad.

La faţa locului a fost prezent şi prefectul de Vaslui, Radu Renga, cel care a coordonat întreaga misiune. 

Citeşte şi:

Judeţul Vaslui a primit o cantitate de 20 de tone de motorină de la rezerva de stat

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite