Poliţiştii vasluieni care au trecut în tabăra infractorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

11 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui au fost condamnaţi definitiv din 2010 până în prezent, alţi doi fiind în aşteptarea sentinţelor. Unul dintre poliţişti, condamnat după ce a fost prins la furat într-un supermarket, continuă să profeseze, scapând de pedeapsă graţie noului Cod Penal.

În ultimii ani, numărul infractorilor vasluieni trimişi în judecată a fost îngroşat de acei care în mod firesc ar fi trebuit să-i prindă pe cei care încalcă lege, ajungând ei înşişi nişte infractori. Trafic de minore, trafic de influenţă, luare de mită, braconaj, infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, furt calificat sunt doar o parte dintre infractiunile comise de poliţiştii vasluieni care au adus grave prejudicii de imagine Poliţiei.

Ultimul poliţist condamnat, agentul Marius Vasilcă Diaconu, prins la furat în flagrant într-un supermarket din Vaslui, a reuşit scape de pata din cazier graţie noului Cod Penal. Judecat în baza acordului de recunoaştere, Diaconu a fost condamnat de Judecătoria Vaslui, în decembrie anul trecut, la şase luni de închisoare cu suspendare. La recurs, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal, poliţistul a fructificat prevederea legală potrivit căreia în cazul infracţiunilor de furt, împăcarea părţilor duce la încetarea procesului penal. A reuşit să se împace cu reprezentanţii supermarketul din care furase 17 brelocuri şi astfel a scăpat de conamnarea definitivă. Agentul prins la furat îşi continuă activitatea de poliţist din cadrul IPJ Vaslui.

Şirul condamnărilor a fost deschis în decembrie 2010 de ajutorul şefului de post de la Muntenii de Jos, agentul Daniel Liviu Anton. Acesta a fost condamnat de Tribunalul Vaslui la şase luni de închisoare, cu suspendare, pentru instigare la fals, la uz de fals şi tentativă de înşelăciune. Poliţistul Anton a ajuns pe mâna propriilor colegi, după ce în iarna anului 2008 şi-a avariat autoturismul într-un accident rutier şi, cum nu avea asigurare, a recurs la o metodă ilegală pentru a nu scoate bani pentru reparaţii: a încheiat o poliţă de asigurare CASCO, după producerea evenimentului şi a înscenat un alt accident.
Tot în decembrie 2010, şef al Postului de Poliţie Berezeni, agetul şef Contantin Carp a fost condamnat de Curtea de Apel Ploieşti la doi ani şi jumătate de închisoare pentru fals intelectual şi favorizarea infractorului, nimeni altul decât fostul prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mulrgeni, Ionel Daniş. În faţa judecătorilor, poliţistul a declarat că procurorul a fost cel care l-a forţat să modifice documentele în favoarea unui conducătorului auto, pentru a-l scapa de o alcoolemie. 

Pensionat la 32 ani !

Cel de-al treilea poliţist condamnat tot în decembrie 2010 a fost ajutorul de şef de post la Micleşti, Alin Butumanu. Acesta a primit patru ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de luare de mită. Poliţistul fiind prins în flagrant după ce a cerut şpagă mai multor conducători auto. Unul dintre şoferi l-a reclamat la numărul unic de urgenţe 112, după ce i-a cerut 1.000 de lei pentru a nu-l amenda pentru lipsa rovinetei. La câteva zile după denunţ, poliţistul s-a îmbolnăvit subit, intrând într-un concediu medical prelungit. După mai multe internări la Psihiatrie, a reuşit să se pensioneze pe caz de boală, chiar dacă avea doar 32 de ani! Pe lângă titlul de primul poliţist condamnat definitiv la închisoare cu executare, poate fi catalogat şi cel mai tânăr poliţist pensionar. Nimeni nu s-a autosesizat să verifice în ce măsură au fost reale documentele în baza cărora a fost pensionat poliţistul Butumanu.În schimb a beneficiat, în schimb, de o pensie specială şi de plăţi compensatorii, aferente vechimii avute în poliţie.


Poliţist condamnat de două ori într-un an


Un alt poliţist, care a trecut în barca infractorilor a fost Cosmin Dragalina, fost lucrător al Poliţiei Rutiere. În mai 2011, Dragalina a fost condamnat de Tribunalul Vaslui la un an închisoare pentru fals intelectual, după ce a emis mai multe dovezi unui conducător auto care avea permisul de conducere suspendat.  În decembrie 2011, acelaşi agent Cosmin Dragalina a fost condamnat de Tribunalul Vaslui la încă un an închisoare, tot cu suspendare, pentru delapidare şi uz de fals. De această dată poliţistul s-a însuşit banii reprezentând amenda încasată de la un conducător auto, care a achitat pe loc 540 lei pentru abaterea comisa.

Poliţistul proxenet care şi-a amanetat legitimaţia

Topul ruşinii este ocupat de unul din poliţiştii care a şifonat cel mai rău imaginea IPJ Vaslui. Este vorba de agentul Alin Remus Patrichi, din cadrul Poliţiei Municipiului Vaslui, condamnat de Tribunalul Vaslui pe 27 octombrie 2011 la cinci ani de închisoare cu executare, pentru trafic de minore. În perioada în care purta uniforma statului în cadrul Biroului de Ordine Publică, Alin Remus Patrichi racola minore pe raza municipiului Vaslui, pe care le obliga apoi să se prostitueze. Printre clienţii lui se aflau numeroşi poliţişti şi jandarmi. O tânără de 17 ani, dintr-o localitate din apropiere de Vaslui, care a povestit procurorilor cum Patrichi organiza o trupă de balet pentru a le scoate la produs în Anglia. În 2008, acelaşi poliţist a fost acuzat de o tânără că a bătut-o, i-a rupt hainele, în încercarea de a o viola. A scăpat basma curată deoarece victima şi-a retras inexplicabil plângerea.
În acelaşi an, Patrichi a comis o faptă pentru care ar fi meritat excluderea din Poliţie. Din cauza datoriilor şi-a amanetat legitimaţia de serviciu şi insigna la cămătarii din Iaşi. În urma cercetării disciplinare, poliţistul a scăpat doar cu un avertisment. În toamna anului 2010, conducerea IPJ Vaslui a dispus destituirea agentului Patrichi, după ce acesta, aflat în timpul serviciului, la petrecerea organizată de iubita sa a scos pistolul din dotare şi a început să se pozeze în ipostaze periculoase, punând pistolul la tâmpla prietenei sale.

Comisarii infractori

În topul poliţiştilor penali se află unul din numele grele ale Poliţiei vasluiene, care de-a lungul anilor a ocupat funcţii de conducere importante în cadrul IPJ Vaslui.  Este vorba de comisarul Marinică Zărnescu,  condamnat pe 22 noiembrie 2011 de Judecătoria Vaslui la un an de închisoare cu suspendare pentru braconaj. Comisarul a fost prins în flagrant în timp ce se întorcea de la o partidă ilegală de vânătoare în portbagajul maşinii, fiind descoperite două căprioare împuşcate şi două arme de vânătoare cu glonţ şi mai multe cartuşe. Una dintre arme, o carabină cu lunetă, aparţinea comisarului Zărnescu, cealaltă fiind a lui Gheţeu. Un alt comisar condamnat a fost Gabriel Anton, fostul şef al Serviciului Arme Muniţii şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Vaslui, condamnat în martie, de Curtea de Apel Iaşi, la doi ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Anton a fost acuzat de procurorii anticorupţie că, în lunile septembrie-octombrie 2010, a pretins bani de la un cetăţean din Murgeni, pentru a facilita obţinerea unor permise de vânător, susţinând că are influenţă la comisia de loa concursul organizat de Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Vaslui.

Condamnat pentru infracţiuni rutiere

Un alt poliţist  condamnat a fost agentul Alexandru Iulian Toma, ajutorul şefului de post de la Voineşti. Acesta a fost fost condamnat de Judecătoria Bârlad la un an de închisoare cu suspendare, pentru innfracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Poliţistul a fost acuzat de procurori că a produs un accident de circulaţie, beat fiind şi a adormit în maşină. În faţa anchetatorilor, agentul a susţinut că maşina ar fi fost condusă de tatăl său, iar el a consumat băuturi alcoolice după producerea accidentului. Sentinţa în acest caz nu este definitivă, mâine  fiind programat la Curtea de Apel Iaşi un nou termen de judecată în recurs.
Alţi doi poliţişti inculpaţi, ale căror dosare nu au fost încă soluţionate sunt Marius Stan şi Eugen Costel Nechita. Primul este judecat pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere fiind acuzat că a provocat un accident de circulaţie, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi având permisul de conducere suspendat. Cel de-al doilea poliţist este judecat pentru luare de mită, fiind acuzat că a cerut bani unui conducător auto, pentru a trece cu vederea o abatere. 
 

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite