FOTO Onor poliţistului Ciprian Bordeianu. Agentul şef principal de la Poliţia Rutieră Bârlad, condus pe ultimul drum cu onoruri militare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 1.000 de oameni au însoţit cortegiul funerar şi l-au condus pe ultimul drum pe cel care a fost agentul şef principal de poliţie Ciprian Bordeianu

Funerariile au avut loc astăzi, 19 februarie, la trei zile după ce s-a stins din viaţă poliţistul Ciprian Bordeianu (41 ani). Alături de familia îndoliată au fost sute de colegi, prieteni sau simple cunoştinţe care au dorit să-i aducă un ultim omagiu.

Slujba de înmormântare a avut loc la Biserica Vovidenia, de la ora 13.00, şi a fost susţinută de un sobor de preoţi. Oamenii au început să se adune la biserică înainte de ora 12.00 şi la ora când a început slujba erau sute de oameni adunaţi.

În faţa bisericii a  fost făcută alee de flori şi coroane. Chiar la ieşirea din lăcaşul sfânt au fost aşezate petale de trandafir în formă de inimă.

Cortegiul a făcut un ocol pe la sediul Poliţiei Municipiului Bârlad. Comisarul şef Vasile Chelaru, şeful Poliţiei Bârlad a susţinut o alocuţiune, apoi a continuat drumul către locul de veci.

La cimitirul Eternitatea au fost trase salve de foc.

Agentul şef principal de poliţie BORDEIANU CIPRIAN a absolvit în 1996 Şcoala de agenţi de poliţie, fiind încadrat în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui ca ajutor şef post, iar din luna martie 1997 şi-a desfăşurat activitatea ca agent de poliţie rutieră la Biroul Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Bârlad. S-a stins din viaţă pe 16 februarie după o grea suferinţă, fiind diagnosticat cu o boală incurabilă în urmă cu aproximativ 10 luni. A lăsat în urmă o soţie îndurerată şi un copil în vârtă de 15 ani. Dumnezeu să îl odihnească!

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite