FOTO Astronomia creează punţi de legătură între Bârlad şi Chişinău. Proiectele comune pentru 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Delegaţia de la AAS la Chişinău FOTO Arhiva personală Ioan Adam
Delegaţia de la AAS la Chişinău FOTO Arhiva personală Ioan Adam

O delegaţie formată din membri ai Asociaţiei Astronomie Sirius (AAS) - Club UNESCO Bârlad a făcut primii paşi pentru legarea unui parteneriat în 2016 cu omologi de peste Prut, respectiv cu Liceul "Mihai Mariciuc" şi Editura Lyceum Chişinău.

Colaborarea vizează participarea elevilor din Bârlad şi Chişinău la Concursul Naţional "Visând la Aştri" şi Concursul naţional "Proiecte de Astronomie", efectuarea de vizite reciproce Bârlad - Chişinău, organizarea unei tabere de vară etc. O primă vizită a delegaţiei române la Chişinău a fost făcută.

În perioada 13-14 noiembrie 2015, o delegaţie formată din patru membri AAS: prof.Ioan Adam, Ivona Măgdăliniş, Maria Giuşcă şi ing. Ioan Onose, au efectuat o vizită tematică la Chişinău, în contextul stabilirii parteneriatului pentru 2016 cu Liceul Real “Mihai Marinciuc” şi Editura „Lyceum”.

Colaborarea vizează participarea elevilor din Bârlad şi Chişinău la Concursul Naţional „Visând la aştri” şi Concursul Naţional „Proiecte de astronomie”, efectuarea unor vizite tematice la Chişinău, respectiv Bârlad, apariţii editoriale, organizarea unei Şcoli de Vară de astronomie.

aas la chisinau

Cu această ocazie a fost vizitat Observatorul Astronomic al Universităţii Tehnice a Moldovei, instituţie coordonată de Alexandru Barbovschi. Aparatura cuprinde telescopul principal - Celestron CGE  PRO 1400 HD, telescopul solar - refractor apocromat ED cu o apertură optică neobstrucţionată de 80 mm şi telescopul auxiliar - refractorul Equinox 80.

aas la chisinau

"În cadrul campusului Universităţii Tehnice a Moldovei, deosebit de spectaculos este parcul construit după un proiect al studenţilor. Discuţiile cu prof. Ion Nacu – Liceul Real “Mihai Marinciuc”, prof. Ştefan Tiron – consilier Ministerul Educaţiei din Republica Moldova, Iurie Miron - Director “Editura Lyceum”, au fost deosebit de productive şi importante pentru adaptarea la realităţile din România şi Republica Moldova a proiectului de colaborare pentru 2016.Mulţumim şi cu această ocazie gazdelor noastre pentru ospitalitate, prietenie şi colaborare!", a spus, prof Ioan Adam.

aas la chisinau
Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite