Doi hoţi mai puţini prin Bârlad. Doi tineri arestaţi pentru şase furturi calificate din locuinţe şi societăţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi hoiţi au fost prinşi în flagrant FOTO Arhivă
Cei doi hoiţi au fost prinşi în flagrant FOTO Arhivă

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Bârlad au reuşit probarea activităţii infracţionale a doi bărbaţi. Pe numele acestora, Judecătoria Bârlad a emis mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile pentru comiterea a 6 infracţiuni (furt calificat şi tentative la infracţiunea de furt calificat)

În ultima noapte din februarie, un bărbat din municipiul Bârlad a sunat la 112 întrucât a observat două persoane necunoscute care încercau să forţeze sistemul de închidere de la o societate comercială din municipiul Bârlad, de pe strada Republicii. La faţa locului s-au deplasat jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vaslui, care au depistat doi tineri: Costel N. (26 ani) din comuna Coroieşti şi Cosmin V (29 ani), din Epureni.

În cadrul cercetărilor, poliţiştii au constatat că geamul de la magazin era spart, iar uşa de acces prezenta urme de forţare în zona sistemelor de asigurare, însă cei doi nu reuşiseră să pătrundă în imobil. În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au constatat că în aceeaşi seară, cei doi bărbaţi au pătruns prin forţarea ferestrei într-un apartament nelocuit, de pe aceeaşi stradă. Au sustras mai multe bunuri, pe care le-au abandonat înainte de a fi depistaţi de către jandarmi.

Costel N. şi Cosmin V. sunt bănuiţi de poliţişti de comiterea a încă două infracţiuni de furt calificat (din locuinţă şi din societate), precum şi a două tentative la infracţiunea de furt calificat (din societăţi comerciale). Poliţiştii au recuperat majoritatea bunurilor sustrase de către aceştia şi le-au predat persoanelor vătămate.  
“Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de către poliţişti, iar în ziua de 2 martie au fost prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, respectiv Judecătoria Bârlad, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. Instanţa a admis propunerea parchetului şi a emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pentru săvârşirea a trei infracţiuni de furt calificat şi a trei tentative la infracţiunea de furt calificat, pe o perioadă de 30 zile”, a precizat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.  

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite