Decizia judecătorilor în cazul sechestrării averii fostului episcop de Huşi acuzat de viol. Ce sume are acesta în conturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Iaşi a decis miercuri, 17 iunie, desfiinţarea ordonanţelor prin care procurorii au instituit sechestru asigurator pe averea fostului episcop de Huşi Corneliu Bârlădeanu.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, care instrumentează dosarul în care fostul episcop de Huşi este acuzat de viol şi agresiune sexuală în formă continuată, au dispus pe 3 iunie instituirea sechestrului asigurator pe conturile bancare deţinute de către Corneliu Bârlădeanu. 

Decizia a fost luată după ce una dintre victimele lui Bârlădeanu, fost elev al Seminarului Teologic, s-a constituit parte civilă solicitând 200.000 de euro daune morale.

Fostul episcop a contestat măsura, iar instanţa a dispus desfiinţarea celor două ordonanţe prin care s-a instituit măsura sechestrului asigurator.

Decizia Curţii de Apel Iaşi este definitivă.

Procurorii au identificat două conturi bancare pe numele lui fostului episcop de Huşi, cu depozite de 1.114 lei şi, respectiv, puţin peste 1.000 de euro. Surse bisericeşti din fosta eparhie a lui Corneliu Bârlădeanu afirmă că averea acestuia este cu mult mai mare şi că sumele reale pe care acesta le-ar deţine sunt depozitate la bănci din străinătate. În urma scandalului sexual izbucnit în 2017, fostul episcop de Huşi şi-ar fi trecut averea pe numele călugărului Iorest, singurul care l-a urmat la Mănăstirea Văratec. 

A fost cel mai tânăr episcop al României

Bârlădeanu a fost întronizat în fruntea Episcopiei Huşilor în 2009, pe când avea 43 de de ani, fiind cel mai tânăr episcop al României. De altfel, întreaga sa evoluţie arhierească a fost una fulminantă, ajungând vicar la Episcopia Huşilor la doar jumătate de an de la tunderea la monahism, în 1998.  În cei 20 de ani cât a slujit la Episcopia Huşilor, s-a făcut remarcat prin pretenţiile exagerate pe care le avea atunci când îşi oferea serviciile religioase: de la meniuri de lux, la tarife în euro. 

Presa locală din Vaslui a scris, de-a lungul anilor, despre birurile pe care Bârlădeanu le cerea preoţilor, tarifele pentru sfinţirea unul lăcaş de cult variau între 2.000 şi 5.000 de euro. Cu toate acestea, după retragerea sa din funcţie, conturile instituţiei au fost găsite aproape goale de către predecesorul său, Episcopia Huşilor fiind considerată una dintre cele mai sărace din ţară.

Fostul seminarist care a solicitat 200.000 de euro daune morale de la fostul episcop este şi ultima victimă a acestuia. În vara anului 2017, după arestarea celor trei preoţi acuzaţi că l-au şantajat cu filmuleţe compromiţătoare pe Corneliu Bârlădeanu, în spaţiu public a fost publicată o înregistrare în care fratele seminaristului, la rându-i elev la Seminarul Teologic Huşi, povesteşte cu fostul episcop a întreţinut relaţii sexuale cu fratele său. Ultimul episod s-ar fi petrecut cu o lună înainte de arestarea preoţilor, chiar în ziua în care fostul episcop şi-a condus mama pe ultimul drum. Seminaristul ar fi fost chemat în palatul în care locuia Bârlădeanu şi acolo a avut loc abuzul sexual. Iar acest lucru nu se întâmpla prima dată.

Potrivit înregistrării, după ce şi-a îndeplinit fantezia sexuală, episcopul Corneliu l-a răsplătit pe elevul său cu doi cozonaci. Fratele victimei a afirmat că în repetate rânduri Corneliu a fost filmat cu o cameră ascunsă în ceasul victimei în timp de întreţinea relaţiile sexuale.

Arestat preventiv de Curtea de Apel Iaşi pe 22 mai anul curent, pentru abuzurile sexuale reţinute în sarcina sa, Corneliu Bârlădeanu (Cornel Onilă, pe numele său de mirean) a fost eliberat printr-o decizie a Curţii Supreme care a dispus cercetarea sa în stare de libertate.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite