Cum a dus scăderea TVA la criza de medicamente. Antiretroviralele au dispărut de pe piaţă de la 1 iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reducerea TVA-ului la medicamente a avut un efect neaşteptat: antiretroviralele lipsesc de pe rafrutile distribuitorilor. De la 1 iulie, Spitalul Bârlad nu le mai asigură bolnavilor tratamentul

Antiretroviralele, medicamentele care îi ţin în viaţă pe bolnavii HIV/SIDA, lipsesc de la 1 iulie. Este situaţia disperată prin care sunt nevoiţi să treacă o bună parte din seropozitivii înregistraţi la secţia Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Bârlad. 60% din totalul bolnavilor  au întrerupt total sau parţial tratamentul în ultima lună.

Sunt 68 de oameni din Bârlad şi satele arondate, majoritatea cu vârsta cuprinsă între 20 şi 30 de ani, care poartă acest stigmat şi întreruprerea tratamentului îi poate costa viaţa. 40 dintre ei nu mai au medicaţia completă de mai bine de o lună.

Dan Cibotaru, preşedintele asociaţiei „Speranţa copiilor 2000”, care a crescut în asistenţă maternală doi copii seropozitivi şi care se ocupă de drepturile majorităţii pacienţilor înregistraţi la Bârlad, a tras un semnal de alarmă: "Cu siguranţă situaţia nu e unică în ţară. Reprezentanţii UNOPA au ajuns la concluzia că e problemă de management, finanţarea pe program fiind asigurată".

Criza de antiretrovirale s-a declanşat de la 1 iulie, odată cu reducerea preţului la medicamente prin scăderea TVA. Distribuitorii nu au mai adus medicamente la raft.

Cibotaru a precizat că din cei 68 de pacienţi, mai mult de jumătate nu au primit tratamentul complet în iulie: „Distribuitorii nu au mai adus medicamente la raft după scăderea TVA. Nu le mai convine să aducă la preţuri reduse, ci preferă să le vândă pe piaţa externă la preţuri mai mari".

Costuri exorbitante

Reprezentanţii UNOPA (Uniunea Nationalã a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA) au întreprins o serie de demersuri, inclusiv la Ministerul Sănătăţii, şi lucruriloe au început să se mişte.

La finele săptămânii trecute au fost comandate o parte din medicamente, dar două dintre produse nu au fost găsite nici la ora actuală. Culmea, banii pentru acest program naţional de sănătate au fost asiguraţi, dar nu pot fi cheltuiţi în lipsa produselor.

„În parte s-a rezolvat problema declanşată după scăderea TVA. Sunt mai multe tipuri de medicamente prescrise pacienţilor şi pentru două dintre ele nu am primit răspuns de la distribuitor. Conform procedurii, trebuie să ne trimită confirmare de preţ sau negare. Nici nu ştiu dacă sunt alţi producători”, a spus, pentru „Adevărul”, dr. Gabriela Daniş, directorul medical al Spitalului Municipal de Urgenţă Bârlad.

Potrivit cifrelor furnizate de conducerea spitalului bârlădean ziarului "Adevărul", pentru un singur pacient seropozitiv sunt asigurate, în medie,  medicamente în valoare de 14.837 lei la fiecare şase luni. Tratamentul diferă de la caz la caz şi de la lună la lună, fiind greu de precizat costul lunar mediu pe pacient.

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite