VIDEO Lungmetrajul "Al doilea joc", regizat de Corneliu Porumboiu, selectat în secţiunea "Forum" la Berlinală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regizorul Corneliu Porumboiu
Regizorul Corneliu Porumboiu

Pelicula “Al doilea joc”, de Corneliu Porumboiu, a fost selectată la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, în secţiunea Forum, dedicată documentarelor şi filmelor experimentale regizate de tinerii cineaşti.

Potrivit site-ului competiţiei, la secţiunea Berlinale Forum vor fi proiectate 28 de filme în premieră mondială şi alte 8 în premieră internaţională. Aceeaşi sursă, citată de Mediafax, arată că regizorul român Corneliu Porumboiu face încă o dată un exerciţiu de originalitate cu filmului intitulat "Al doilea joc" care, alături de tatăl său, fost arbitru de fotbal în timpul regimului Ceauşescu, comentează înregistrarea pe casetă video a unui meci dintre echipele Dinamo şi Steaua. Pe măsură de meciul înaintează şi riscă să fie oprit din cauza ninsorii, spectatorul începe să se întrebe despre modul în care un abitru imparţial a putut să supravieţuiască într-un stat cu un partid unic, după cum titrează sursa citată.

Corneliu Porumboiu a declarat, joi, pentru Mediafax, că filmul "Al doilea joc/ The Second Game" este "un proiect atipic", pe care cineastul l-a realizat "foarte repede". Regizorul român a menţionat că în această producţie el comentează un meci de fotbal împreună cu tatăl său.

"Proiectul a fost terminat mai demult. Este un proiect mai atipic şi pe care l-am realizat foarte repede", a spus Corneliu Porumboiu. El a precizat că finanţarea proiectului s-a bazat pe surse proprii. Tot în secţiunea, Forum va fi proiectată, tot în premieră mondială, pelicula "Pădurea e ca muntele, vezi? / The Forest is Like the Mountains", regizată de Christiane Schmidt şi Didier Guillian, o coproducţie România - Germania.

Corneliu Porumboiu s-a născut în 1975, la Vaslui, şi a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), unde a studiat regia de film. Scurtmetrajele sale realizate în timpul facultăţii au fost premiate la festivaluri importante de film precum cele de la Cannes şi Montpellier.

În 2006, a fost lansat primul său lungmetraj, "A fost sau n-a fost?", care a fost selectat în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes şi a câştigat Camera d'Or pentru debut şi Label Europe - premiul distribuitorilor de film. Pelicula a obţinut apoi numeroase premii la festivaluri din toată lumea.

În 2009, al doilea lungmetraj al său, "Poliţist, Adjectiv", a câştigat premiul FIPRESCI şi premiul juriului la Cannes, unde a fost proiectat în secţiunea Un Certain Regard.

Anul trecut, cineastul Corneliu Porumboiu a prezentat publicului cel de-al treilea lungmetraj al său, "Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism/ When Evening Falls on Bucharest or Metabolism", care a fost proiectat în competiţiile oficiale ale unor festivaluri de film precum cele de la Locarno, Sarajevo, New York, Toronto şi Salonic.

Citeşte şi:

Regizorii Corneliu Porumboiu şi Anca Damian reprezintă România la Berlinală

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite