Conducerea IPJ Vaslui a dispus o anchetă în cazul comisarului care s-a împrumutat cu 25.000 de euro de la un infractor condamnat pentru clonare de carduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui a dispus o anchetă internă în cazul şefului Biroului de Investigaţii Criminale Bârlad, după ce oficialii instituţiei au aflat din mass-media că este dator cu 25.000 de euro unui bârlădean, cunoscut lumii interlope locale, condamnat în trecut pentru clonare de carduri şi retrageri ilegale de bani din bancomate.

Informaţia referitoare la datoria de 25.000 de euro apare în declaraţia de avere a comisarului-şef Cătălin Bejinaru Manoilă încă din anul 2014, dar nu a atras nimănui atenţia până când nu a apărut în mass media. La categoria împrumuturi, ofiţerul Bejenaru are consemnate mai multe credite, în valoare totală de 132.000 lei, la bănci şi case de ajutor reciproc. 

Cea mai consistentă datorie, în valoare de 25.000 de euro, o are faţă de Cordaş Marius, persoană cunoscută în lumea interlopă locală, cu antecedente penale în sfera infracţionalităţii informatice şi bancare, şi despre care presa din Vaslui a scris în anii trecuţi că ar avea legături şi afaceri comune cu familia poliţistului Bejenaru.

Deşi, potrivit declaraţiei de avere, datoria a fost realizată încă din anul 2014, fiind scadentă în 2028, nici foştii şefi ai IPJ Vaslui, nici cei responsabili cu verificarea internă a cadrelor din poliţie nu au semnalat ca fiind nepotrivită, cel puţin din punct de vedere etic, datoria înregistrată de ofiţerul care conduce cel mai important serviciual Poliţiei Bârlad către o persoană condanată penal şi vizată de alte anchete penale.

”La nivelul conducerii IPJ s-au dispus o serie de verificări faţă de aspectele semnalate, urmând ca în funcţie de rezultate să se dispună măsurile legale”, a precizat Loredana David, responsabil mass-media din cadrul IPJ Vaslui.

Marius Cordaş este un luptător de arte marţiale mixte din Bârlad şi a ajuns pentru prima dată după gratii în anul 2008, când a fost arestat alături de fratele său, Alin Cordaş, de către procurorii de la Crimă Organizată din Galaţi. Cei doi fraţi Cordaş au fost acuzaţi de infracţiuni privind comerţul electronic, fiind acuzaţi că au sustras sume importante de bani din bancomate, folosind carduri clonate. De altfel, asupra lor anchetatorii au descoperit 71 de carduri falsificate. La finalul procesului, în octombrie 2011, Marius şi Alin Cordaş au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare.

Pentru prima data, presupusele legături dintre Marius Cordaş şi şeful Biroului de Investigaţii Criminale Bârlad au apărut în primavara anului 2015, când Structura Centrală a DIICOT a anunţat destructurarea unei grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea de infracţiuni informatice şi spălare de bani. 52 de români au fost acuzaţi atunci că ar fi retras peste 15 milioane de dolari de la bănci din SUA şi alte 23 de state, prin clonare de cadruri. Printre cei vizaţi s-a aflat şi Marius Cordaş.

În referatul prin care procurorii DIICOT au solicitat mandate de arestare pentru o parte dintre inculpaţi se menţionează că, în urma analizării fotografiilor suspecţilor înaintate de autorităţile judeciare din Japonia, apar mai mulţi români, printre care şi Marius Cordaş. 

„Banii proveniti din infracţiuni sunt investiţi de către Cordas Marius Ioan în imobile şi terenuri cumpărate pe numele altor persoane. În municipiul Bârlad, judeţul Vaslui, acesta deţine proprietăţi prin intermediul interpuşilor. (...) Parte din sumele de bani, numitul Cordas Marius Ioan i-a investit în Complexul de agrement (Strand) din municipiul Bârlad“, au precizat procurorii DIICOT în referatul înaintat instanţei. 

Ştrandul din Bârlad este administrat de Intreprinderea Individuală Bejenaru Manoilă Irina-Alina, soţia şefului Biroului de Investigaţii Criminale Bârlad. Comisarul-şef Cătălin Bejinaru Manoilă conduce Biroul de Investigaţii Criminale Bârlad din anul 2008 şi este singurul poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui care deţine titlul de doctor.

„Adevărul“ a solicitat comisarului-şef  Cătălin Bejinaru Manoilă un punct de vedere, prin intermediul Biroului de Presă al IPJ Vaslui, însă acesta a refuzat să răspundă demersului. „Domnul comisar-şef nu doreşte să facă nicio declaraţie în legătură cu aspectele legate de împrumutul către persoana fizică ce apare în declaraţia de avere“, au precizat reprezentanţii Biroului de Presă al IPJ Vaslui.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite