Alertă în Vaslui, după ce doi fraţi minori au dispărut de la domiciliu! Zeci de poliţişti, jandarmi şi agenţi ai unei firme de pază sunt în căutarea lor
0Zeci de poliţişti, jandarmi, pompieri şi agenţii unei firme de pază îi caută, de mai bine de 5 ore, pe doi fraţi minori care au dispărut, aseară, de la domiciliu.
Cei doi fraţi se numesc Andreea Simona Cioată, în vârstă de 11 ani, şi Remus Costel Cioată, în vârstă de 9 ani. Potrivit poliţiştilor, părinţii celor doi copii au sesizat dispariţia în această dimineaţă, după ce aceştia au plecat de acasă ieri după-amiază şi nu au mai revenit la domiciliu.
Ca şi semnalmente, Andreea are o înălţime de 1,40 metri, faţa rtundă cu câţiva pistrui, ochi negri şi părul negru lung până la umeri. În momentul dispariţiei, fetiţa era îmbrăcată cu un pulover cu dungi orizontale în culorile alb şi bleumarin, colanţi de culoare neagră, iar în picioare purta o pereche de adidaşi albi.
Fratele ei are o înălţime de 1,30 metri, ochi căprui, păr şaten şi era îmbrăcat cu un hanorac cu glugă de culoare gri, avea blugi albaştri şi era încălţat cu ghete de culoare maro.
„În prezent, la căutări participă echipe mixte formate din poliţişti, jandarmi pompieri şi lucrători de la o societate de pază“, ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.
Persoanele care pot furniza orice informaţii despre persoanele dispărute, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112.