Şef nou la Garda de Mediu din Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carmen Boghiţă a depus jurământul în prezenţa prefectului FOTO:adevarul
Carmen Boghiţă a depus jurământul în prezenţa prefectului FOTO:adevarul

Începând de vineri, Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu din Vaslui are un nou şef, în persoana social democratei Carmen Boghiţă, singurul candidat care a participat la concursul pentru ocuparea acestei funcţii.

Investirea în funcţie s-a făcut în prezenţa reprezentanţilor Guvernului în teritoriu, dar şi angajaţilorGărzii de Mediu. Prefectul Radu Renga i-a cerut proaspetei şefe o colaborare mult mai bună cu instituţia pe care o reprezintă decât cea care a fost până acum, atenţionând-o, în acelaşi timp, să nu aibă milă de cei care încalcă legea.

„Trebuie să ştiţi că instituţia pe care tocmai aţi preluat-o este una extrem de importantă în contextul european în care ne aflăm. Să nu aveţi niciun fel de milă faţă de cei care încalcă legea şi să  sancţionaţi drastic orice neregulă“, i-a transmis prefectul lui Carmen Boghiţă. 

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite