În acest an, spitalele vasluiene vor primi finanţare mai mică decât în 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce Ministerul Sănătăţii a a transmis clar că tratarea pacienţilor trebui să se axeseze mai mult pe îngrijirea la domiciliu sau în ambulatoriu, noua decizie se pare că va fi pusă în practică. Spitalele vasluiene vor primi mai puţini bani faţă de anul trecut, anunţ făcut chiar de conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, insituţia care ordonează banii ministerului la nivel local.

În schimb, ambulatoriile de specialitate şi serviciul de îngrijire la domiciliu sunt segmentele care vor primi finanţare suplimentară, cauza principală fiind numărul prea mare de bolnavi care ajung în spitale. 

„Deoarece, în acest moment, se lucrează la pachetul de srvicii medicale de bază şi se merge pe idea reducerii a numărului de spitalizări în favoarea spitalizării de zi sau a îngrijirii la domiciliu, sumele de bani primite în 2013 pentru ambulatorii şi îngrijire la domiciliu au fost mai mari cu 30 de procente faţă de anul trecut. De aici, după cum se vede, intenţia este una clară: prevenţie şi descongestionarea spitalelor, şi aşa suffocate de numărul mare de bolnavi”, a declarat Simona Polak, preşedintele CJAS Vaslui. 

Aşa cum se anunţase în ultima teleconferinţă de luna trecută susţinută chiar de ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, conducerile spitalelor au obligaţia ca până pe 15 august să îşi facă un plan de reorganizare. Cum CJAS Vaslui mai are de achitat către unităţile spitaliceşti nişte restanţe, în funcţie de solicitările ce vor veni după jumătatea acestei luni, vor fi ceruţi şi banii pentru achitarea lor, bani ce vor veni, cel mai probabil, la rectificarea din trimestrul IV. 

Citeşte şi:

Prostie sau exces de zel? Lifturile de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, interzise doar unor vizitatori

Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, la limita de supravieţuire: fondurile existente mai ajung doar două luni

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite