FOTO VIDEO Mii de peturi şi resturi menajere au poluat Golful Cerna la Orşova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gunoaie la barajul de pe Cerna la Orşova FOTO Corina Macavei
Gunoaie la barajul de pe Cerna la Orşova FOTO Corina Macavei

Mii de metri cubi de peturi, resturi menajere, butuci au ajuns în Golful Cerna de la Orşova. Deşeurile au fost adunate de la gropile de gunoi ale localităţilor riverane de râul Cerna din judeţul Caraş Severin.

În golful Cerna din dreptul localităţii Orşova au fost aduse în ultimele zile de apele umflate ale râului Cerna mii de peturi şi alte resturi menajere, care au transformat golful şi faleza Dunării într-o adevărată groapă de gunoi. Grav este că aşa se întâmplă ori de câte ori plouă abundent. Sticlele din plastic au fost aduse de apele crescute ale râului Cerna, care au „curăţat” gropile de gunoi neautorizate amenajate pe malul apei în mai multe localităţi din judeţul Caraş-Severin.  Pe lângă peisajul dezolant, pentru orşovenii care locuiesc la blocurile de pe faleza Dunării mirosul este de nesuportat. “Ce să facem noi la mizeria asta? Ar trebui să se facă un stăvilar, că vine de pe Cerna, noi locatarii nu avem nicio putere. Miroase urât, mai ales dacă scade apa acum, vin şi mortăciuni, nu doar gunoaie”, a spus un locatar din zonă. „De ani de zile e tot aşa, numai dacă fac un stăvilar acolo şi curăţat, în rest nu văd altă soluţie. În fiecare primăvară se întâmplă la fel, când plouă şi vine Cerna mare, toată mizeria vine la noi, resturi de pomi, resturi de coceni de la animale de la Topleţ, sticle de plstic, mortăciuni”, s-a plâns un alt orşovean care locuieşte în apropiere de faleza Dunării.

Curăţenie cu o barcă

La primele ore ale dimineţii se făcea curăţenie pe Dunăre. Nu cu utilaje moderne şi eficiente care să cureţe rapid zona de mizerie, ci cu o barcă. Câţiva muncitori de la Apele Române Caraş Severin, instituţie care are în subordine acest sector de Dunăre, adunau cu mâinile gunoaiele de luciul apei şi le strângeau în saci de plastic. „De două săptămâni muncim non-stop şi sâmbăta şi duminica, pe  1 şi 2 mai nu am avut liber. Am făcut curăţenie săptămâna trecută şi acum e la loc, nici nu se cunoaşte că am trecut pe aici. După părerea mea e nevoie de o investiţie acolo la baraj, ar trebui şi un utilaj, cum să scoatem cu mâinile buştenii aceia. Vin buştenii saltă barajul sus şi trec la vale”,  a spus un muncitor. 

Problemă veche

Problema poluării cu PET-uri şi alte gunoaie este veche, autorităţile orşovene confruntându-se cu astfel de incidente încă din 2004. Reprezentanţii administraţiei orşovene s-au plâns în nenumărate rânduri omologilor din Caraş Severin, dar problema nu a fost rezolvată.  Primăria din Orşova a amenajat un baraj care să oprească aceste peturi la intrarea în golf, însă acesta cedează.  „Ne confruntăm cu această mare problemă de multă vreme. Sursa acestor pet-uri o constituie Băile-Herculane, Topleţul şi bineînţeles celelalte localităţi care sunt aşezate pe malul râului Cerna. Fără îndoială că există soluţii foarte bune, dar sunt necesare fonduri guvernamentale pentru construcţia unui baraj solid şi implicarea în mod concret a Apelor Române, a Agenţiei de Mediu”, a declarat viceprimarul municipiului Orşova, Constantin Negulescu. La faţa locului au ajuns marţi dimineaţă şi comisarii de la Garda de Mediu Mehedinţi, care vor sesiza incidentul colegilor de la Caraş Severin.

Citiţi şi:

Orşova riscă să rămână izolată din cauza  alunecărilor de teren

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite