FOTO VIDEO Fostul combinat de celuloză şi hârtie de la Turnu Severin îşi va redeschide porţile până la sfârşitul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Singura fabrică din România care produce hârtie pentru carton ondulat din lemn îşi va deschide porţile până la sfârşitul anului la Drobeta Turnu Severin. Omul de afaceri care a cumpărat acest combinat în 2012 a investit până acum peste 20 de milioane de euro pe utilaje moderne, necesare repornirii fabricii.

Fostul Combinat de Celuloză şi Hârtie CELROM din Drobeta Turnu Severin se va deschide în câteva luni, după ce constructorul va finaliza montarea tuturor utilajelor moderne achiziţionate în ultimii doi ani.

„Suntem undeva la 80 – 85 la sută, aproape de finalizare, a fost foarte mult de muncă pentru că maşina de hârtie a fost demontată în totalitate. Sunt multe reglaje de făcut, multe echipamente noi, sunt utilaje noi care trebuie puse în funcţiune, care trebuie centrate, care trebuie veriifcate, care trebuie sincronizate” , a declarat Bogdan Urucu, director tehnic.

Acum se lucrează intens la maşina de hârtie, inima combinatului, care a  fost recondiţionată cu piese noi.

VEZI VIDEO AICI

"Înainte erau utilaje mult mai vechi, acum datorită investiţiei şi introducerii tehnicii noi, este ultima generaţie de celuloză. La această maşină totul s-a modernizat începând cu cutia la lansare care este nouă şi totul este nou în societate”, spune maistrul tehnolog Ion Morariu,  care a lucrat 36 de ani în fostul combinat de celuloză şi hârtie. „Maşina de hârtie a fost recondiţionată în proporţie de 85 la sută, nu au rămas decât cilindrii uscători şi ştenderii, mare parte din utilaje au fost aduse din export, acţionarea de la maşină este făcută de Siemens”, mai adaugă Bogdan Urucu.

Pe platforma combinatului lucrează în momentul de faţă 270 de angajaţi, iar numărul acestora va ajunge la 500 atunci când fabrica se va redeschide.

„Dacă nu găseam acest investitor, acest om de afaceri Constantin Isvoranu, care să pună pasiune, să puni bani şi să aibă interes de a reporni acest combinat probabil că astăzi era o ruină aici şi nu mai puteam nici să pătrundem. Iată cu ajutorul lui Dumnezeu şi a acestui om de afaceri suntem în prag de a porni, nu mai sunt vorbe, sunt certitudini. După discuţiile cu investitorul se pare că vor fi 500-600 de angajaţi în primă fază. Dacă va corespunde capacitatea de hârtie ne vom extinde în mod sigur şi vor avea loc alte angajări, dacă va da randament şi sperăm că va da randament”, a spus Gheorghe Talianu, fostul lider de sindicat al combinatului,  omul care s-a zbătut ca acest combinat să nu ajungă un morman de fiare vechi şi nu şi-a pierdut o clipă încrederea în viitorul acestei unităţi.

În afară de faptul că fostul Combinat de Celuloză şi Hârtie, actualmente CELROM, a fost cea mai mare fabrică de carton ondulat din Oltenia şi o perlă a industriei mehedinţene, după 1989 aici s-a dat o bătălie la baionetă pentru fiecare acţiune. În perioada februarie-mai 1996 aici a avut loc cea mai lungă grevă din istoria sindicală românească. Timp de 87 de zile angajaţii au ţinut piept jandarmilor şi l-au obligat pe acţionarul majoritar de la acea vreme, Vladimir Cohn să plece cu coada între picioare. Tot aici şi-a găsit sfârşitul, sechestrat în ghereta de la poartă, preşedintele FPS Mehedinţi, Alexandru Manea. După finalizarea grevei, 39 la sută din acţiuni au ajuns la PAS CELROM, iar treburile s-au liniştit pentru o vreme, societatea devenind una profitabilă.

În toamna anului 2008, combinatul  şi-a închis însă porţile din cauza datoriilor uriaşe.  Angajaţii au organizat atunci ample mişcări de protest, dar în cele din urmă combinatul a intrat în insolvenţă. În 2012 omul de afaceri Constantin Isvoranu a cumpărat această fabrică pentru suma de 10,2 milioane de euro, cu intenţia de a reporni acest combinat.

În România se mai produce la ora actuală hârtie pentru carton ondulat, dar pe bază de celuloză, la Suceava, Zărneşti şi Adjud.

Vă mai recomandăm şi:

VIDEO Celromul, cel mai mare combinat producător de carton ondulat din vestul Olteniei, a fost vândut lui Constantin Isvoranu cu 10 milioane de euro

Mărirea şi decăderea Celrom-ului. Aici a avut loc cea mai lungă grevă din istoria sindicală românească

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite