Femeie prinsă de poliţie cu o armă cu lunetă de 10.000 de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Armele confiscate FOTO Poliţia Mehedinţi
Armele confiscate FOTO Poliţia Mehedinţi

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Rutier şi Investigaţii Criminale au organizat o acţiune de prindere în flagrant delict a mai multor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, respectiv, braconaj.

Astfel, la data de 16.07.2018, ora 00:30, poliţiştii mehedinţeni, au surprins în flagrant o femeie, în vârstă de 54 de ani, din comuna Hinova, judeţul Mehedinţi, în timp ce transporta pe DN56A, în localitatea Hinova, cu un autoturism, o armă letală deţinută legal de către soţul acesteia. Arma avea montată o lunetă cu termoviziune în valoare de aproximativ 10.000 de dolari.

La scurt timp, pe aceeaşi arteră de drum, într-un alt autoturim au fost identificaţi 2 bărbaţi, dintre care unul fiind soţul femeii, ocazie cu care în portbagajul autoturismului a fost găsit un porc mistreţ împuşcat.

Urmare a acestor aspecte, în această dimineaţă, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, au pus în executare 4 mandate de percheziţii domiciliare pe raza localităţilor Livezile, Hinova şi Drobeta Turnu Severin. 

Au fost descoperite elemente de muniţie deţinute ilegal, piese componente pentru fabricarea mai multor puşti, 2 batoane de exploziv cu capse detonate şi dispozitiv electric de iniţiere, 4 ţevi de armă deţinute ilegal şi 3 arme confecţionate artizanal.

Cercetările sunt continuate în cauză pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a persoanelor.

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite