Dumitru Dragomir, fost deţinut politic: „Nu aveai voie nici să te uiţi sus la cer”
0
Au trecut mulţi ani de când a scăpat din ghearele Securităţii, dar tratamentul inuman la care a fost supus nu-l va uita nicioadată. Este durerea sa dar şi a unei generaţii care s-a sacrificat pentru libertate şi dreptate. Fostul deţinut politic Dumitru Dragomir, acum în vârstă de 80 de ani, îşi aminteşte în cele mai mici detalii torturile fizice şi psihice aplicate de călăii sistemului comunist.
Imaginaţia torţionarilor depăşea chiar şi cele mai groaznice metode de tortură folosite de Inchiziţie în Evul Mediu. Cei care au trecut prin închisorile comuniste şi au scăpat cu viaţă nu au uitat o clipă chinurile la care au fost supuşi de aceşti indivizi, fără suflet, cu cel mult patru clase, dar care erau şcoliţi vreo 3-4 luni în metode de torţionare. „Torţionarii aveau nume conspirative, nu era numele lor adevărat. Unul se numea căpitanul Badea, altul era căpitan sau colonel Munteanu, maiorul Ungureanu (n.r. în arestul Miliţiei din Craiova)”, povesteşte severineanul Dumitru Dragomir.
Fostul deţinut politic îşi aminteşte şi acum figura celui mai feroce, mai crud torţionar pe care avea să-l cunoască de-a lungul anilor petrecuţi în închisorile comuniste. Se numea Scarlat şi pentru a teroriza deţinuţii se folosea de un câine lup. „Scarlat ăsta avea un câine lup şi în coloniile de muncă forţată ne-a pus să recoltăm mazărea din ciulinii Bărăganului, iar dacă mai rămânea câte un bob de mazăre pe jos sau câte o teacă ne punea să o luăm cu limba, dacă nu punea câinele lup pe noi. La plantat de orez dacă nu puteai să-ţi faci norma venea cu o bâtă mare şi te bătea până cădeai în mlaştină. Punea câinele lup pe noi seara ne oprea în poartă, că veneam încolonaţi şi abia ne mai ţineam pe picioare, iar dacă nu făceam norma ne bătea, punea câinele pe noi şi nu ne mai dădea nici raţia de mâncare”, spune Dumitru Dragomir.
Remember
Dumitru Dragomir avea 23 de ani atunci când a fost arestat. Era seara de Sfântul Ion a a anului 1956, seara când tânărul student la Cluj urma să-şi unească destinele cu aleasa inimii. În toamna anului 1956, poporul maghiar s-a ridicat la lup¬ta pentru libertate. Studenţii din toate centrele universitare, Timişoara, Bucureşti, Cluj, Braşov ca la comandă, s-au ridicat cu toţii, cerând scoaterea limbii ruse şi a marxismului din învăţământ. Mai mult, se cerea plecarea trupelor ruseşti, avînd ca argument semnarea Tratatului de Pace cu Austria. Arestările se făceau în valuri, fără motiv, pe baza unor dela¬ţiuni şi pure invenţii, numărul lor fiind de alte sute de mii. Victimele au fost private de libertate, în cea mai mare parte, fără judecată, iar cei ajunşi în faţa tribunalelor au fost condamnaţi pe baza unor probe fictive şi martori mincinoşi.
„Eu am fost arestat în timpul rebeliunii din Ungaria, în 1956 când eram student la Cluj, administrativ vreo şase luni de zile, după care am fost exmatriculat fără drept de apel şi în 1959, când au început arestările masive fiind cadru activ în Marină am fost urmărit de contrainformaţii sub acuzaţia că fac spionaj cu Occidentul şi în seara de Sfântul Ion, în seara logodnei mele, la Orşova veche, am fost arestat de Securitate şi condamnat de Tribunalul Militar Craiova la 18 ani de închisoare corecţională conform articolul 209 pentru uneltire contra orânduirii sociale. La Tribunalul Militar Craiova am fost condamnat în secret, cu uşile închise, fără apărare, fără participarea mea, a părinţilor şi prietenilor. Am fost condamnaţi mai mulţi în lot cu ziaristul Stroe, cu arhitectul Stelică Popescu, cu colonelul Sărăşin, fiul aghiotantului regelui Mihai şi duşi de la Craiova înapoi în închisoare, unde au început anchetele şi ziua şi noaptea. La ora 2 noaptea eram scoşi de la anchetă, cu ochelari negri pe ochi fără să vedem pe unde ieşim. Ni s-au aplicat cele mai inumane şi diabolice torturi, dar cele mai groaznice erau <<spălarea creierului>> şi bătaia la tălpi şi răstignirea cu capul în jos”, povesteşte Dumitru Dragomir.
Metode de tortură
Spălarea creierului însemna în a te băga într-un ţarc, unde stăteai într-un picior, tuns la zero în cap şi la intervale de 4-5 secunde îţi pica câte o picătură rece cu gheaţă pe creştet pentru spălarea creierului.
Bătaia la tălpi consta în legarea mâinilor şi picioarelor pe o bară metalică, pe care erai ridicat la capătul căreia se aflau doi gardieni, unul învârtea o manivelă, iar celălalt când ajungeai cu tălpile, cu picioarele în faţa lui cu un corp contondent te bătea la tălpi până roşeau tălpile şi se umflau, după care te dădea jos după bară, unde te învârtea ca pe un fui fript, te băga cu picioarele în apă rece pentru desumflare.
Hrana: o bucată de tortoi mucegăit
După şase luni de anchetă, Dumitru Dragomir a fost transferat în cumplita închisoare de la Gherla. Regimul de detenţie a fost mult mai aspru, iar torturile au continuat. „După perioada de anchetă a format un lot cu noi şi ne-au transferat la închisoarea de la Gherla. Acolo, într-un vagon de animale cu celule am fost băgaţi toţi fără mâncare, fără apă, unde am stat de la Craiova până la Gherla. Trenul a făcut două zile şi două nopţi. De acolo, de la gara Gherla ne-au băgat într-o dubă neagră şi ne-au dus la faimoasa închisoare Gherla. Pe noi şase ne-a băgat într-o celulă de doi metri şi jumătate lungime şi doi lăţime. Mai erau aici încă vreo şase deţinuţi. Regimul alimentar consta într-o bucată de tortoi mucegăit făcut din gloduri şi ciorbă de gogonele murate ca să cerem apă şi în apă ne băga urină şi ciorbă de coji de cartofi. Nu puteam dormi decât pe cant fiindcă nu aveam loc să dormim şi ne numerotam unde era fierăstruica aceea mică mascată cu un oblon de lemn ca să nu se vedă nimic în exterior. Dar totuşi era un pic de aer care venea pe lângă fereastră şi toţi prin numerotare ne trăgeam la fereastră ca să inhalăm puţin aer, nu aveam lumină. Regimul de cazare era pe gratii de fier sau dacă nu aveam locuri în paturi suprapuse pe trei niveluri mai dormeam şi pe ciment. Nu aveam dreptul decât ziua să stăm în picioare, nu aveai voie să stai nici pe gratii de fier. Pe urmă, aerisirea nu se făcea decât cinci minute când te scotea la plimbare cu mâinile legate sub picioarele în lanţuri şi nu aveai voie nici să te uiţi sus la cer. Era caraliu, care dacă te uitai te şi bătea şi te înjura. Eram pentru ei criminali, bandiţi – aşa ne spuneau şi în zeghile rupte pe care le aveam pe spate era un C şi un R, adică contrarevoluţionar”, îşi aminteşte fostul deţinut politic.
În lagăr de muncă forţată
După doi ani de chinuri în închisoarea de la Gherla, Dumitru Dragomir a ajuns într-un lagăr de muncă forţată. „Ne-a dus la lagăr de munci forţate, la plantat de orez, unde stăteam unii la tăiat de stuf în Delta Dunării, alţii la plantat de orez şi la îndiguiri. La plantat de orez stăteam în mocirlă, în apă până la brâu, unde lipitorile când ieşeam sus pe mal erau pline picioarele de lipitori, care ne sugeau şi ultima picătură de sânge care mai pulsa în vene. Mâncam troscot când ieşeam pe mal, foi de lipan, că nu ne dădeau mâncare, muream de foame, nu aveam voie nici la scrisori, nici la pachete, nu se ştia nimic de noi, eram ca şi morţi pentru totdeauna”, povesteşte Dumitru Dragomir.
După aproape şase ani, Dumitru Dragomir a fost eliberat ca mulţi alţi deţinuţi politici la presiunile Occidentului. Dar şi după eliberare, fostul deţinut politic a continuat să fie supravegheat, prin agenţi, pas cu pas de securitate.
Se încarcă comentariile...
