Cum au apărut formele ciudate de clopote sau aripi uriaşe împietrite în peştera de la Podul lui Dumnezeu, din Ponoarele
0
În imediata apropiere a Podului lui Dumnezeu de la Ponoarele se află Peştera de la Pod sau Peştera Ponoarele. Ea are o lungime de 734 m şi reprezintă un prim drenaj al apelor între Zăton şi subsolul ciuruit de galerii pe care este aşezată această localitate. Peştera este situată chiar sub dealul care-i poartă numele reprezentând singura legătură dintre lacurile Zătonul Mare şi Zătonul Mic realizată la nivel subteran.
Din Târgu Jiu, urmând drumul naţional DN67 spre Baia de Aramă (sunt până acolo în jur de 43 km), se continuă apoi încă 6 km pe acelaşi drum până în comuna Ponoare pe raza căreia se află această peşteră. Din Băile Herculane, urmând acelaşi drum, dar în direcţia Tg Jiu, după 56 km veţi ajunge la Peştera Ponoarele.
Odată ajunşi aici vă puteţi caza la pensiunile din zonă, unde puteţi negocia preţurile cu proprietarii acestora. Bucătăria este strict tradiţională, dar la mare căutare printre turişti este păstrăvul.
Peştera Ponoarele, cunoscută şi sub numele de Peştera de la Podul lui Dumnezeu, Peştera de la Pod, Peştera Podului sau Peştera de la Podul de Piatră, este accesibilă turiştilor putând fi vizitată pe tot parcursul anului. Peştera podului este situată la o altitudine de 337m, iar lungimea sa este de 734 m. Peştera este o străpungere hidrogeologică realizată de apele ce se strâng în lacul Zăton.
Prezintă două intrări de dimensiuni mari. Galeria principală este subfosila, la un nivel superior se găseşte o galerie fosilă. În interior peştera prezintă un aven şi o dolină ce au funcţia de prea-plin, căci, atunci când nivelul apei în Lacul Zăton creşte, apa urcă inundând peştera, pentru ca ea să se scurgă treptat odată cu scăderea nivelului din Zăton.
Este o peşteră complexă
Intrarea are forma unei arcade care prezintă similitudine cu Podul având lăţimea de 15 m şi înălţimea de peste 3 m. Coborârea este alunecoasă pentru că apa picură mereu din tavan şi peştera este inundată în momentul în care apele Zătonului cresc. După vreo sută de metri galeria se ramifică spre dreapta către ieşirea dinspre Zăton, dar drumul este barat de prezenţa sorbului prin care se face comunicarea cu etajul subteran. La stânga, după ce urci puţin, intri direct în Galeria Fosilă, care prezintă interesante formaţiuni de stalactite şi stalagmite de culoare roşie-gălbuie.
Peştera a fost cercetată din vechime de C. M. Ionescu în 1913, apoi în 1928 de Chappuis şi Winkler, I. Vintilescu, M Bleahu şi Decou.
„Este o peşteră complexă, polietajată, cu două deschideri. Intarea de la Podul Natural este o arcadă largă de 15 m şi înaltă de 3 m, deschizând accesul într-o galerie descendentă pe primii 30 de m, apoi suborizontală. Lungimea totală este 734 m. Galeria are dimensiuni mari, 10-12 m lăţime şi 5-8 m înălţime. Podeaua este acoperită cu argilă moale şi material clastic fin. Această galerie constituie, de fapt, Galeria Principală şi este subfosilă. În perioadele ploioase, mai ales primăvara, ea se transformă într-un mare lac ce nu poate fi străbătut decât cu barca pneumatică. Din această galerie se ramifică în stânga, după 130 m, Galeria Fosilă, în care se urcă mai întâi o pantă abruptă. Tot din galeria principală se desprinde, pe dreapta, un divercul cu nivele de eroziune înfundat după 50 m”, se arată în lucrarea „Peşteri din România (T. Orhidan, Şt. Negrea, Gh. Racoviţă, C. Lascu).
Opera apelor Zătonului
Galeria fosilă prezintă spaţii mari fiind bogat concreţionată cu domuri stalagmitice, stalagmite, stalactite, draperii foarte lungi şi stalactite fistulare. În faţă apar formaţiuni de stalagmite sub forma unor movile care parcă ar vrea să bareze intrarea. Peştera Ponoarele este opera apelor Zătonului, care se drenau cândva prin galeriile ca şi pe sub arcada Podului Natural, detaşat acum de restul peşterii în urma unei prăbuşiri.
„Unele au forme curioase de ciobani cu sarica pe umeri sau de statuete reprezentând oameni şi animale. Apa picură peste tot din tavan. Jos sunt bazinete cu apă limpede, stalactitele iau forme curioase de flori. Iarăşi apar formaţiuni curioase alcătuite dintr-o alternanţă interesantă de alb-roşiatic-gălbui. Pe partea dreaptă, chiar pe peretele lateral, e o formaţiune care se aseamnă cu o bufniţă împietrită, iar în tavan se deschide un horn care se pierde în formaţiuni interesante ascunse sub faldurii unei cortine. Ajungem în Sala Finală în care se deschide o boltă sub formă de cupolă ca şi cum am fi intrat în altarul unei biserici. Câteva stalactite boltesc în falduri semănând cu nişte clopote ori cu aripi imense împietrite”, spun Cornel Boteanu şi Dumitru Borloveanu în lucrarea „Ponoarele”.
Galeria are câteva ramificaţii laterale şi găzduieşte o colonie de lilieci protejaţi prin lege. E bine ca peştera să fie vizitată cu ghid şi echipament adecvat, ieşirea spre Zăton fiind foarte dificilă.
Lacuri fantomă
De o parte şi de alta a Podului lui Dumnezeu se află şi lacurile carstice Zătonul Mare şi Zătonul Mic. Pe timp de secetă, Zătonul Mare seacă, apa sa ducându-se într-o peşteră subterană, de unde reiese la suprafaţa comunei Ponoare atunci când plouă abundent.Toamna, când apele revin, după începerea ploilor, poposesc raţele sălbatice pe oglinda lui liniştită. Despre Zătonul Mic se spune că e fără fund, pentru că nici un scufundător nu a reuşit să-l atingă. De fapt, este o prelungire a Peşterii Bulba.
Tot în aceasta zonă înzestrată de natură cu multe atracţii se găseşte şi singura pădure de liliac sălbatic de pe plaiurile mioritice, Pădurea de Liliac de la Ponoarele, întinsă pe o suprafaţă de 20 de hectare, la o distanţă de aproximativ 4 km de Baia de Aramă şi declarată rezervaţie botanică.
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
