Concurs de spinning din barcă, la Ogradena

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Participă 22 de echipaje
Participă 22 de echipaje

La sfârşitul acestei săptămâni, mai exact în data de 26 octombrie, va avea loc concursul de spinning din barcă, eveniment organizat la intrarea în Cazanele Mici, la Ogradena.

La această ediţie s-au înscris 22 de echipaje a câte doi pescari. Concursul are loc în două manşe: prima manşă se desfăşoară în intervalul orar 08:30-12.00, iar cea de-a doua manşă de la 13:30-17.00. Prima ediţie a concursului de spinning din barcă s-a organizat pentru prima data în Mehedinţi pe 29 octombrie 2011, iar a doua, dotată cu “Cupa Wizard”, s-a desfăşurat pe 31 martie 2012 cu participarea a 24 de echipaje a câte doi pescari, la intrare în Cazanele Dunării.

„Specia vizată a fost şalaul, punctabil de la 40 cm, capturat doar cu momeală artificială. Pescuitul s-a făcut din barca, pe parcursul a doua manşe, echipajul fiind format din doi pescari pe barcă, distanţa dintre ambarcaţiuni fiind de 40 de metri, peştele prins fiind eliberat”, spune Nicolae Telteu, organizatorul concursului. Clasamentul final a fost stabilit prin însumarea punctelor acumulate de fiecare echipaj. Fiecare concurent a putut avea în barcă mai multe lansete, dar nu a putut pescui decât cu una singura.

Primele două ediţii au avut ca şi competitori pescari localnici din Orşova, ”înrăiţi” la spinning precum : Eugen Bordea,Valeriu Mosut, Simion Boarna, Robert Voneafca, Eugen Fara, iar la următoarele ediţii, mai precis la ediţia a IV-a, au fost pescari din Timişoara, Arad şi Bucureşti, în total 26 de echipaje. „La toate concursurile am avut sprijinul unui delegat din cadrul Parcului Natural Porţile de Fier, cât şi sprijinul celor de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Orşova”, mai spune organizatorul.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite