Biserica de zid a Mănăstirii Topolniţa va fi resfinţită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mănăstirea Topolniţa
Mănăstirea Topolniţa

Un sobor de ierarhi, condus de ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sfinţi, pe 29 august, biserica mănăstirii Topolniţa. În ultimii ani s-au efectuat ample lucrări de restaurare la biserica de zid, ce datează de la anul 1646.

De praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, mănăstirea îmbracă haină de sărbătoare, cu prilejul hramului. După slujba de resfinţire, începând cu ora 09.30, la altarul de vară ÎPS Mitropolit Irineu va săvârşi Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

Biserica mănăstirii are formă de cruce, a fost ridicată Lupu Buliga - ver căpitan de plai. A fost pictată în anul 1673, în frescă, stil bizantin, de zugravii Grigore "Grecul" şi Dima "Romanul".

După secularizare (1863), schitul a fost părăsit şi reînfiinţat în 1930.

În anul 1932, Comisia Monumentelor Istorice a făcut reparaţii parţiale şi s-au reconstruit trei chilii. S-au executat reparaţii şi restaurari, prin grija vrednicului de pomenire Î.P.S. Părinte Nestor Vornicescu. În ultimii ani s-a construit un corp de chilii şi un dig pentru prevenirea inundaţiilor.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite